Delta

Ce descoperiri şocante fac arheologii

Bizar31 may 2012, 13:37


Ce descoperiri şocante fac arheologii

O mumie care urlă îngrozită, o grămadă de oase aranjate tacticos, pe categorii, şi o grămadă de cadavre păstrate atât de bine încât te bagă în sperieţi. Viaţa arheologilor, care trebuie să treacă peste toate grozăviile pentru a analiza la rece descoperirile, nu e simplă. Site-ul Cracked face o scurtă trecere în revistă a unor descoperiri nu foarte plăcute, scrie realitatea.net.

1. Mumia care ţipă

În 1886, Gaston Maspero, şeful Serviciului de Antichităţi Egiptene, a descoperit un sarcofag neobişnuit şi un locatar pe măsură. O mumie învelită într-o piele de oaie, cu mâinile şi picioarele legate şi cu o expresie înfiorătoare pe chip. Cu gura deschisă, mortul părea că ţipă, sau în orice caz, că a ţipat până în ultima clipă a vieţii.

Cercetătorii au concluzionat iniţial că moartea subiectului nu a fost una blândă, că acesta a fost otrăvit sau torturat. Între timp, arheologii au găsit un răspuns mai simplu. Dacă maxilarul mortului nu este legat, gura se deschide odată cu trecerea timpului. Expresia mumiei care ţipă şi-a pierdut dintr-o dată misterul.

2. Mormântul vikingilor fără cap

Mai mulţi arheologi care făceau săpături în Dorset au dat peste o groapă comună în care zăceau, aşa cum s-a dovedit mai tîrziu, rămăşiţele a 54 de mercenari vikingi. Partea mai puţin obişnuită: oasele picioarelor, mâinilor şi capetele erau aranjate în grămezi separate.

Explicaţia arheologilor: cel mai probabil, vikingii au fost învinşi de locuitorii unui sat pe care încercau să îl jefuiască, au fost ucişi şi dezmembraţi de sătenii furioşi. Ulterior, teoria a fost nuanţată. După ce au aflat că vikingii au fost decapitaţi cu lovituri precise, din faţă, experţii au concluzionat că nu despre furie a fost vorba. Mai probabil, vikingii au fost victimele unui ceremonial bine pus la punct.

3. Oamenii mlaştinilor

Zonele umede din nordul Europei ascund nişte lucruri nu tocmai plăcute. Climatul, şi implicit umiditatea solului, păstrează incredibil de bine cadavrele, cu piele şi organe interne cu tot. Într-o vreme, fermierii aveau parte frecvent de descoperiri terifiante.

Unele dintre cadavre aveau şi poveşti neplăcute: fuseseră victimele unor ritualuri bizare locale. Documentarele specialiştilor s-au oprit în mai multe rânduri asupra unui cadavru anume, botezat Grauballe Man. Descoperit în 1952, el a fost ucis cândva în secolul III î.e.n., ca parte a unui ritual ce avea drept scop îmbunarea zeilor, pentru obţinerea unei recolte mai bune.


Ce descoperiri şocante fac arheologii
4.85 / 5  (272)

Imagini
Foto: National GeographicFoto: nematode.unl.eduFoto: Daily MailMumia care "urlă"

Adaugă un comentariu


Din aceeaşi categorie


Doi gheparzi au fugit de la Salzburg ZOO, dar s-au întors singuri după două ore

Doi gheparzi au fugit de la Salzburg ZOO, dar s-au întors singuri după două ore

BizarFunMediuExtern5 jun 2012, 18:20

Doi gheparzi au fugit marţi dimineaţă de la grădina zoologică din Salzburg (nordul Austriei), dar au fost reperaţi şi înconjuraţi de poliţie în apropiere, lângă localitatea Anif, revenind ulterior singuri în cuşti, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, Roland Loipold, pentru agenţia de presă austriacă APA, relatează AFP. "Mama lor i-a...


Ce descoperiri şocante fac arheologii

Ce descoperiri şocante fac arheologii

Bizar31 may 2012, 13:37

O mumie care urlă îngrozită, o grămadă de oase aranjate tacticos, pe categorii, şi o grămadă de cadavre păstrate atât de bine încât te bagă în sperieţi. Viaţa arheologilor, care trebuie să treacă peste toate grozăviile pentru a analiza la rece descoperirile, nu e simplă. Site-ul Cracked face o scurtă trecere în revistă a unor descoperiri nu...



A murit cel mai bătrân câine din lume

A murit cel mai bătrân câine din lume

BizarExtern8 dec 2011, 15:29

Japonia, o ţară obişnuită deja cu recordurile de longevitate umană, a înregistrat în această săptămână decesul unui alt decan de vârstă: Pusuke, cel mai bătrân câine din lume a murit, la vârsta de 26 de ani şi nouă luni, scrie mediafax.ro. Câinele, un metis, a murit luni după-amiază. Vârsta lui canină corespundea unei vârste umane de peste 120...


Are 114 kilograme şi dansează la bară

Are 114 kilograme şi dansează la bară

Bizar8 dec 2011, 12:08

Crezi că dansul la bară e rezervat fetelor slabe, flexibile şi cu picioare lungi? O americancă de 114 kilograme dărâmă -nu, nu încercăm să fim ironici- toate miturile legate de striptease şi dansul la bară! Luayne Barber, o tânără de 26 de ani din Maryland, are o mare pasiune pe care nu ai bănui-o la prima vedere: e pasionată de dansul la bară şi...



Un ginecolog din Germania acuzat că a fotografiat în secret pacientele, vizat de 700 de plângeri

Un ginecolog din Germania acuzat că a fotografiat în secret pacientele, vizat de 700 de plângeri

BizarExtern21 nov 2011, 20:09

Un ginecolog din Germania acuzat că a fotografiat în secret pacientele în timpul consultaţiilor este vizat de plângeri de la peste 700 de femei, a anunţat luni un procuror. Bărbatul este suspectat că a fotografiat 3.000 de femei. Scandalul a ieşit la iveală în septembrie, după ce asistentele de la clinica din Schifferstadt au contactat poliţia...


Un luptător în cuşcă a fost ucis de o vacă moartă

Un luptător în cuşcă a fost ucis de o vacă moartă

Bizar20 nov 2011, 11:08

Scoţianul care lucra la un abator a fost strivit de carcasa unei bovine. Luptătorul scoţian de arte marţiale mixte Ally McCrae, în vârstă de 23 de ani, a murit strivit de carcasa unei bovine, în timp ce lucra într-un abator. Carcasa de bovină, care cântărea o tonă, s-a desprins dintr-un cârlig. McCrae, prins sub ea, a suferit un infarct mortal...



Poveste incredibilă a cocoşelului care a trăit 18 luni fără cap

Poveste incredibilă a cocoşelului care a trăit 18 luni fără cap

Bizar12 nov 2011, 10:44

Nu este o farsă! Mike a devenit cel mai celebru cocoşel din lume după ce a supravieţuit unei decapitări. A trăit timp de 18 luni fără cap. Se întâmpla în 1945. Pe 10 septembrie 1945, fermierul Lloyd Olsen din Fruita, Colorado, Statele Unite, a mers în curte pentru a prinde o pasăre care urma să fie gătită pentru cină. Olsen l-a ales pe Mike, un...


Măsură anti-furt: săpun legat de robinet cu o sârmă

Măsură anti-furt: săpun legat de robinet cu o sârmă

Bizar7 nov 2011, 17:04

Războiul femeilor de serviciu cu angajaţii sau clienţii care nu păstrează curăţenia în toalete nu durează de ieri, de azi. Îndemnurile la igienă lipite pe pereţii closetelor devin însă din ce în ce mai amuzante, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos. Dacă vre-ţi să vă spălaţi cu săpun nu-l mai furaţi "Dacă vre-ţi să vă spălaţi cu săpun...



Balenă eşuată pe un câmp în estul Angliei

Balenă eşuată pe un câmp în estul Angliei

Bizar29 sep 2011, 14:52

O balenă dintr-o rasă rară a fost găsită moartă la peste 700 de metri distanţă de ţărm în estuarul Humber, din districtul East Yorkshire (estul Angliei). Incidentul i-a lăsat cu gura căscată pe experţii marini, deoarece este vorba despre o specie care nu obişnuieşte să înoate în apropierea coastei britanice. Cum a ajuns un mamifer de 10 metri...


Vedetă XXX la 14 ani - Video

Vedetă XXX la 14 ani - Video

BizarVedeteExtern28 sep 2011, 12:41

La 18 ani, o vârstă la care viaţa socială este în floare, Angie Varona fuge cât mai departe de locurile publice dar şi de Internet. Totul a început acum patru ani, atunci când Angie avea doar 14 ani, şi a pozat în câteva ipostaze intime pentru prietenul ei de atunci. Ea a păstrat fotografiile într-un album privat pe Internet iar un hacker a reuşit...



Imagini care fac Marea Britanie de ruşine în lume - Foto

Imagini care fac Marea Britanie de ruşine în lume - Foto

BizarInedit22 sep 2011, 22:01

Cotidianul britanic Daily Mail a publicat câteva fotografii care au surprins cetăţeni britanici în ipostaze ce fac ţara de ruşine. În fotografiile care ilustrează petrecerile de noapte din Marea Britanie, apar tineri beţi, unele femei fiind întinse pe stradă, cu lenjeria intimă la vedere, scrie mediafax.ro. Fotografiile au fost realizate în...


S-a operat pentru a slăbi, dar a rămas fără picioare

S-a operat pentru a slăbi, dar a rămas fără picioare

BizarExternSănătate20 sep 2011, 17:51

O femeie care cântărea 126 de kilograme şi-a pierdut ambele picioare după ce a fost supusă unei operaţii pentru a pierde în greutate. Mary Beth Ruphard din Illinois a fost operată pentru a pierde în greutate şi a dat spitalul în judecată, afirmând că nu a fost îngrijită corespunzător atunci când au apărut complicaţii, scrie mediafax.ro. Femeia...



Cele mai comentate ştiri
AziIeriSăptămâna astaLuna asta

Căutare
Specificaţi termenii de căutare:


Newsletter
Introduceţi o adresă de email pentru a primi ştirile la prima oră:



Ştiri citite acumUltimele ştiri
Ponta: Lazaroiu e platit din bani publici. Daca face politica de partid, sa-i dea inapoiPonta: Lazaroiu e platit din bani publici. Daca face politica de partid, sa-i dea inapoi
Politică7 feb 2011, 00:00

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca Sebastian Lazaroiu este platit din bani publici, in calitatea sa de consilier prezidential, si...


La 90 de ani, Mickey Rooney s-ar putea întoarce în showbiz
Vedete26 mar 2011, 14:45

Mama unui muncitor de la Fukushima: Fiul meu şi colegii lui sunt dispuşi să moarăMama unui muncitor de la Fukushima: Fiul meu şi colegii lui sunt dispuşi să moară
Extern1 apr 2011, 13:54

TEPCO), operatorul şi proprietarul centralei Fukushima Daiichi, a declarat că muncitorii care lucrează la reactoarele nucleare sunt monitorizaţi în...


Peste 110 de blocuri din sectorul 2, fără apă caldă până vineri seară
Social7 jun 2011, 18:45

Monica Tatoiu, pe vremea când era o profesoară vicioasă şi hipioatăMonica Tatoiu, pe vremea când era o profesoară vicioasă şi hipioată
Monden10 jun 2011, 12:02

Monica Tatoiu avea o slăbiciune la tinereţe pentru pălăriile de la Paltim, pe care i le-au mâncat deja moliile, iar din primul salariul de profesoară...


Ipoteză şocantă în cazul Ristea. Anul trecut s-a îndopat cu "suplimente"
Sport21 jun 2011, 12:34

Restricţiile la muncă din Spania afectează aproape jumatate din românii cu vechime în SpaniaRestricţiile la muncă din Spania afectează aproape jumatate din românii cu vechime în Spania
EconomieExternSocial19 aug 2011, 02:02

Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) susţine că noile restricţii de pe piaţa spaniolă a muncii îi vizează, în ciuda asigurărilor că...


Boc îşi cumpără ceaiuri de la Plafar şi face sport noaptea
Politică23 sep 2011, 11:09

Ivan: Sancţionarea lui Mircea Geoană pentru nerespectarea deciziei partidului e imperativăIvan: Sancţionarea lui Mircea Geoană pentru nerespectarea deciziei partidului e imperativă
Politică9 nov 2011, 19:06

Liderul delegaţiei PSD din PE, Cătălin Ivan, susţine că Mircea Geoană trebuie sancţionat pentru că nu a respectat decizia Biroului Permanent Naţional...


Fostul mare fotbalist Eusebio, internat de urgenţă la la spital
Sport22 dec 2011, 10:58


Chat


Horoscop
berbectaurgemeniracleufecioarăbalanţăscorpionsăgetătorcapricornvărsătorpeşti



Ştiri
Românul acuzat că şi-a ucis soţia şi fiul în SUA va fi extrădat
Românul acuzat că şi-a ucis soţia şi fiul în SUA va fi extrădat
ExternJustiţie9 jan 2014, 15:50

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis joi cererea autorităţilor americane de extrădare a lui Camil...

Primul român ajuns la muncă în Marea Britanie în 2014 a fost concediat
Primul român ajuns la muncă în Marea Britanie în 2014 a fost concediat
ExternSocial9 jan 2014, 15:24

Românul care a ajuns vedetă în Marea Britanie, el fiind primul migrant sosit în Regat în 2014...

Antonescu: Sentinţa dată în cazul Năstase nu este una politică
Antonescu: Sentinţa dată în cazul Năstase nu este una politică
JustiţiePoliticăSocial9 jan 2014, 15:20

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, referitor la condamnarea lui Adrian Năstase, că...

Contract de 6,3 mil. euro între Primăria Capitalei şi BRD
Contract de 6,3 mil. euro între Primăria Capitalei şi BRD
Economie9 jan 2014, 15:17

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a atribuit BRD-Groupe Societe Generale contractarea unei...

Un român a murit după ce a fost lovit de tren, în apropierea unei gări din Milano
Un român a murit după ce a fost lovit de tren, în apropierea unei gări din Milano
EvenimentExternSocial9 jan 2014, 15:16

Un român în vârstă de 73 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de tren în apropierea...

Prima maşină echipată pentru a funcţiona exclusiv pe GPL
Prima maşină echipată pentru a funcţiona exclusiv pe GPL
MaşiniSocial9 jan 2014, 15:11

Compania AGR Autogas Group a realizat o premieră pe piaţa auto românească prin montarea primei...

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland începe vineri o vizită la Bucureşti
Subsecretarul de stat american Victoria Nuland începe vineri o vizită la Bucureşti
Politică9 jan 2014, 15:08

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland începe vineri o vizită de două zile la Bucureşti...

Care este echipa liberalilor care pregăteşte alegerile europarlamentare
Care este echipa liberalilor care pregăteşte alegerile europarlamentare
Politică9 jan 2014, 15:05

Vicepreşedinţii liberali Rareş Mănescu şi Marian Petrache au fost mandataţi de Biroul Politic...

O tânără a reclamat la 112 că i s-a rupt tocul de la pantof
O tânără a reclamat la 112 că i s-a rupt tocul de la pantof
Social9 jan 2014, 14:59

Un fotomodel din Satu Mare, aflat în stare de ebrietate, a sunat la serviciul de urgenţă 112 pentru...

Directoarea Şcolii 10 din Capitală a fost suspendată
Directoarea Şcolii 10 din Capitală a fost suspendată
EducaţieSocial9 jan 2014, 14:56

Consiliul de Administraţie al IMB a decis joi încetarea contractului de detaşare a directoarei de...


Show Biz
Angelina Jolie şi-a afişat pentru prima dată în public inelul de logodnă. Cum arată inelul vedetei - FOTO
Angelina Jolie şi-a afişat pentru prima dată în public inelul de logodnă. Cum arată inelul vedetei - FOTO
Vedete9 jul 2012, 14:05

Actriţa americană Angelina Jolie şi-a afişat pentru prima dată în public inelul de logodnă...

Marc Anthony face campanie pentru Barack Obama
Marc Anthony face campanie pentru Barack Obama
Vedete7 jul 2012, 17:49

Marc Anthony şi-a adăugat numele pe lista vedetelor care s-au angajat să îl ajute pe Barack Obama...

George Clooney a suferit o toxiinfecţie alimentară în Italia
George Clooney a suferit o toxiinfecţie alimentară în Italia
Vedete7 jul 2012, 17:44

George Clooney a suferit o toxiinfecţie alimentară după ce a luat cina, recent, la un restaurant...

Actriţa care este cel mai bine plătită de la Hollywood. 20,2 milioane de dolari pentru un rol - Foto
Actriţa care este cel mai bine plătită de la Hollywood. 20,2 milioane de dolari pentru un rol - Foto
FilmeVedete7 jul 2012, 17:41

A devenit actriţa cel mai bine plătită pentru un rol într-un film, după ce a primit un onorariu de...

Ducesa de Cambridge, într-o ipostază şocantă - Foto
Ducesa de Cambridge, într-o ipostază şocantă - Foto
Monden7 jul 2012, 17:33

O revistă din SUA s-a folosit de imaginea ducesei de Cambridge pentru numărul din luna iulie, în...

Presa internaţională despre scandalul din România: "Blitzkrieg"
Presa internaţională despre scandalul din România: "Blitzkrieg"
MediaPolitică4 jul 2012, 12:49

Războiul dintre preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu şi guvernarea de centru-stânga din...

Claudiu Săftoiu, validat ca preşedinte-director general al TVR de către Parlament
Claudiu Săftoiu, validat ca preşedinte-director general al TVR de către Parlament
CulturalMedia3 jul 2012, 14:39

Claudiu Săftoiu a fost validat ca preşedinte - director general al Societăţii Române de Televiziune...

Ce spune presa internaţională anunţul că Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat
Ce spune presa internaţională anunţul că Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat
MediaPolitică30 jun 2012, 03:16

O comisie de experţi a confirmat acuzaţiile de plagiat la adresa premierului Victor Ponta, scrie...

Cum se amuză Financial Times pe tema scandalului Ponta-Băsescu
Cum se amuză Financial Times pe tema scandalului Ponta-Băsescu
Media29 jun 2012, 14:58

"Uitaţi de (Angela) Merkel împotriva lui (Francois) Hollande, nord împotriva sud sau (Jose Manuel)...

Snoop Dog, reţinut pe un aeroport din Norvegia pentru că avea asupra sa marijuana
Snoop Dog, reţinut pe un aeroport din Norvegia pentru că avea asupra sa marijuana
Vedete29 jun 2012, 14:34

Rapper-ul Snoop Dog, un înrăit fumător de marijuana şi, alături de legenda country Willie Nelson...

Şeful radioului public îşi anunţă demisia
Şeful radioului public îşi anunţă demisia
Media29 jun 2012, 13:51

Demeter Andrs, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), renunţă...


Life Style
Vara asta se poartă machiajul boem - Video
Vara asta se poartă machiajul boem - Video
FrumuseţeUPDATE9 jun 2012, 14:33

Machiajul boem emană un aer exotic, plin de prospeţime. Adaugă un plus de intensitate privirii şi...

Oare ce animal e acesta? A speriat o provincie din China
Oare ce animal e acesta? A speriat o provincie din China
BizarInedit8 jun 2012, 18:03

Cu un smoc de păr alb în vârful capului şi o coadă cam de aceeaşi factură, cu o piele roz acoperită...

Una dintre cele mai răspândite boli sexuale devine de netratat
Una dintre cele mai răspândite boli sexuale devine de netratat
SexSănătate7 jun 2012, 14:47

Agentul patogen al unei boli cu transmitere sexuală, care infectează anual milioane de oameni...

Doi gheparzi au fugit de la Salzburg ZOO, dar s-au întors singuri după două ore
Doi gheparzi au fugit de la Salzburg ZOO, dar s-au întors singuri după două ore
BizarFunMediuExtern5 jun 2012, 18:20

Doi gheparzi au fugit marţi dimineaţă de la grădina zoologică din Salzburg (nordul Austriei), dar...

Ce descoperiri şocante fac arheologii
Ce descoperiri şocante fac arheologii
Bizar31 may 2012, 13:37

O mumie care urlă îngrozită, o grămadă de oase aranjate tacticos, pe categorii, şi o grămadă de...

Stendra, rivalul Viagrei
Stendra, rivalul Viagrei
SexSănătate30 apr 2012, 13:08

Bărbaţii care au disfuncţii erectile au acum o alternativă la Viagra. Se numeşte Stendra, iar...

Ce fetişuri au japonezele
Ce fetişuri au japonezele
BizarSex30 apr 2012, 12:41

Reţelele de socializare au popularizat cele mai neobişnuite obiceiuri sexuale. Ultimul fetiş ieşit...

Sexul de dimineaţă, cel mai bun exerciţiu de înviorare
Sexul de dimineaţă, cel mai bun exerciţiu de înviorare
Sex30 apr 2012, 12:38

Chiar dacă bărbaţii ar vrea probabil să fie treziţi senzual în fiecare dimineaţă, iar sexul matinal...

O injecţie ar putea îmbunătăţi performanţele sexuale ale bărbaţilor
O injecţie ar putea îmbunătăţi performanţele sexuale ale bărbaţilor
SexSănătate6 feb 2012, 16:40

Oamenii de ştiinţă sud coreeni cred că au descoperit o metodă revoluţionară cu ajutorul căreia...

O româncă măsoară în talie doar 50 de centimetri
O româncă măsoară în talie doar 50 de centimetri
Bizar6 feb 2012, 15:08

Ioana Spangenberg, născută în România şi căsătorită în Germania, măsoară în talie doar 50 de...

Ultrasunetele, o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi
Ultrasunetele, o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi
SexSănătate5 feb 2012, 18:40

Ultrasunetele ar putea deveni o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi, potrivit unui studiu...

Era grăsuţă, dar a slăbit 23 de kg şi îşi arată corpul în bikini
Era grăsuţă, dar a slăbit 23 de kg şi îşi arată corpul în bikini
Fun5 feb 2012, 18:04

Kelly Osbourne a avut întotdeauna probleme cu greutatea, dar după ce a reuşit anul trecut să dea...


Turism
MDRT va încheia un parteneriat cu tânăra alpinistă Crina Coco Popescu pentru promovarea Carpaţilor
MDRT va încheia un parteneriat cu tânăra alpinistă Crina Coco Popescu pentru promovarea Carpaţilor
EconomieRomânia14 jul 2011, 23:40

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va încheia un parteneriat cu tânăra alpinistă Crina...

Turismul medical, promovat de Ministerele Turismului, Sănătăţii şi Educaţiei
Turismul medical, promovat de Ministerele Turismului, Sănătăţii şi Educaţiei
SocialRomânia14 jul 2011, 13:26

Trei ministere, cel al Dezvoltării Regionale şi Turismului, al Sănătăţii şi cel al Educaţiei şi...

Elena Udrea: Din toamnă începe exproprierea hotelurilor de pe litoralul românesc
Elena Udrea: Din toamnă începe exproprierea hotelurilor de pe litoralul românesc
SocialRomânia8 jul 2011, 20:19

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri, la Mangalia, că din...

Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
EconomieRomânia4 jul 2011, 12:47

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în primele cinci luni ale...

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România26 jun 2011, 13:45

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă, dar nu ştie încă...

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
SocialRomânia18 jun 2011, 13:15

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare. Aşa îi întâmpină litoralul...

Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Internaţional17 jun 2011, 13:03

O plajă de pe insula St. Marteen din Caraibe este locul preferat de turiştii care pe lângă bronzul...

Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
România12 jun 2011, 14:15

Askmen.com a făcut un top al celor mai bune plaje din lume cu voluptăţi garantate pentru vânătorii...

Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
EconomieRomânia7 jun 2011, 22:21

Chiriile pentru apartamentele din zona litoralului au înregistrat o scădere moderată în acest an...

Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
EconomieRomânia3 jun 2011, 15:53

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în aprilie cu 5,1% faţă de...