Delta

Ciocolata neagră nu este foarte benefică

Sănătate26 jan 2012, 18:00


Ciocolata neagră nu este foarte benefică

Persoanele care îndrăgesc ciocolata şi îşi justifică această slăbiciune prin faptul că este sănătoasă au numai pe jumătate dreptate şi ar trebui să-şi reconsidere atitudinea faţă de acest produs, mai spun experţii israelieni citaţi de portalul MigNews.


În general se consideră că ciocolata cu o concentraţie ridicată de cacao conţine o cantitate semnificativă de procianidine, cu efecte sensibile în prevenirea îmbătrânirii sistemului cardio-vascular şi îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, scrie Agerpres.ro.


Însă în ciuda faptului că ciocolata neagră este mai sănătoasă decât varianta cu lapte sau cea albă, datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi, ea conţine în acelaşi timp un număr mai mare de calorii şi mai multe grăsimi saturate.


De exemplu, 40 de grame de ciocolată, cu un conţinut de 85 la sută de cacao, are 227 de calorii şi 12 grame de grăsimi saturate, ceea ce reprezintă 60% din necesarul zilnic pentru o persoană.


În acelaşi timp, aceeaşi cantitate de ciocolată cu lapte conţine 210 calorii şi 7 grame de grăsimi saturate, adică 37% din valoarea maximă zilnică.


Sursa: Realitatea


Ciocolata neagră nu este foarte benefică
4.13 / 5  (200)

Imagini
Ciocolata neagră nu este foarte benefică

Adaugă un comentariu


Din aceeaşi categorie


Cum să-ţi menţii silueta după 40 de ani

Cum să-ţi menţii silueta după 40 de ani

Sănătate5 feb 2012, 18:41

Dacă până la 40 de ani puteai mânca şi bea fără probleme, pierzând uşor eventualele kilograme în plus, după această vârstă rata metabolică scade, ceea ce face necesare măsuri speciale pentru menţinerea siluetei. Cotidianul britanic citează din cartea Fight Fat Over 40, a doctorului Pamela Peeke, dând câteva sfaturi pentru menţinerea unei...


Ultrasunetele, o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi

Ultrasunetele, o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi

SexSănătate5 feb 2012, 18:40

Ultrasunetele ar putea deveni o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi, potrivit unui studiu publicat de curând în Statele Unite, ai cărui autori au reuşit să distrugă cu ajutorul acestor vibraţii mecanice spermatozoizii şoarecilor de laborator, informează AFP. Cercetătorii de la Universitatea Carolina de Nord consideră că experimentul...



Nutriţionistul Nicolae Hâncu: Atenţie la masa de Sărbători, un sfert dintre români sunt obezi

Nutriţionistul Nicolae Hâncu: Atenţie la masa de Sărbători, un sfert dintre români sunt obezi

Sănătate25 dec 2011, 12:31

Reputatul nutriţionist Nicolae Hâncu le recomandă românilor să mănânce după bunul plac, chiar şi în perioada sărbătorilor. De fapt, cum precizează chiar el, nu recomandă, dar acceptă. Nu veţi găsi de la mine nicio interdicţie pentru faimoasele porcării, dar dintre ele să le alegem pe cele care au mai puţină grăsime", spune el. Important e să...


Bradul de Crăciun ne poate îmbolnăvi

Bradul de Crăciun ne poate îmbolnăvi

Sănătate19 dec 2011, 11:33

Avertismentul vine din partea unor cercetători de la Universitatea din New York, care susţin că brazii pe care îi aducem în casă de sărbători pot conţine un mucegai toxic pentru oameni. Experimentele au scos la iveală faptul că mucegaiul aflat pe crengile pomilor produce spori care afectează căile respiratorii atunci când sunt inhalaţi. Potrivit...



Vitaminele, posibilă soluţie pentru femeile care vor să rămână însărcinate

Vitaminele, posibilă soluţie pentru femeile care vor să rămână însărcinate

Sănătate12 dec 2011, 17:26

Vitaminele stimulează fertilitatea şi ar putea reprezenta o soluţie viabilă pentru femeile care doresc să rămână însărcinate, potrivit unui studiu publicat recent în revista Reproduction Biomedicine. Un studiu realizat de cercetătorii de la University College of London a evidenţiat faptul că 60% din femeile care iau vitamine, în timp ce urmează un...


Andrei Tinu va fi operat din nou

Andrei Tinu va fi operat din nou

Sănătate12 dec 2011, 11:17

Starea pacientului Andrei Tinu este foarte bună, însă va fi operat luni, pentru închiderea inciziilor de decompresiune practicate de urgenţă, a declarat, agenţiei Mediafax, şeful clinicii de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, prof. Ioan Lascăr. "Suntem foarte mulţumiţi de evoluţia stării pacientului...



Drama unei tinere de 23 de ani: râsul o poate ucide

Drama unei tinere de 23 de ani: râsul o poate ucide

Sănătate30 nov 2011, 10:09

N-are voie să râdă şi nici să facă mişcări bruşte, altfel moare! O tânără de 23 de ani, din Marea Britanie, suferă de malformaţia Arnold Chiari, o boală rară care provoacă umflarea creierului. Din cauza presiunii astfel create, ea leşină, are des ameţeli şi dureri de cap îngrozitoare. Un râs puternic i-ar putea strivi creierul supradimensionat, de...


Peste 240 de persoane au fost diagnosticate cu HIV şi SIDA în 2011

Peste 240 de persoane au fost diagnosticate cu HIV şi SIDA în 2011

SănătateSocial29 nov 2011, 15:58

Peste 240 de persoane au fost diagnosticate cu HIV şi SIDA în 2011, iar 27% dintre acestea sunt tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, potrivit datelor înregistrate până în iunie de Institutul Matei Balş din Capitală, scrie NewsIn. Aceleaşi date arată că 63% dintre pacienţi au contractat virusul în urma unui contact sexual neprotejat...



Numărul infecţiilor respiratorii este în creştere

Numărul infecţiilor respiratorii este în creştere

SănătateSocial17 nov 2011, 00:34

Numărul infecţiilor respiratorii acute înregistrate la nivel naţional în intervalul 7-13 noiembrie, respectiv 90.647, este cu 7,7% mai mare decât cel din săptămâna precedentă, potrivit datelor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Numărul de cazuri compatibile cu gripa, înregistrate între 7 şi...


Fumatul în maşină ar putea fi interzis în Marea Britanie

Fumatul în maşină ar putea fi interzis în Marea Britanie

Sănătate16 nov 2011, 12:48

Şoferilor britanici li se pregăteşte o surpriză neplăcută! Asociaţia Medicilor a cerut autorităţilor să interzică fumatul în interiorul autovehiculelor personale. Motivul? Potrivit doctorilor, din cauza spaţiului foarte mic din autoturisme, fumul inhalat în maşină ar fi de 23 de ori mai periculos decât cel inhalat într-un bar. Experţii atrag...



Un vierme de 10 centrimetri a crescut în ochiul unui bărbat

Un vierme de 10 centrimetri a crescut în ochiul unui bărbat

Sănătate12 nov 2011, 14:04

Un medic oftalmolog din Craiova a descoperit un vierme lung de aproape 10 centimetri în ochiul unui pacient pe care l-a operat. Viermele ajunsese în ochiul bărbatului sub forma unui ou, prin înţepatura unui ţânţar mediteranean care l-a muşcat pe pacient în timp ce acesta se afla la pescuit. Timp de mai multe luni, viermele a crescut şi s-a...


7 alimente care te menţin tânăr

7 alimente care te menţin tânăr

Sănătate11 nov 2011, 12:36

Care e secretul persoanelor care reuşesc să îşi menţină tinereţea şi frumuseţea făcându-le în ciudă anilor? Cum crezi că putem lupta cel mai bine împotriva timpului? Şi, în timp ce multe persoane ar da fuga către injecţiile cu Botox, operaţiile estetice sau cremele scumpe, secretul ar putea fi mult mai accesibil decât ne închipuim. Secretul? Nu-i...



Cele mai comentate ştiri
AziIeriSăptămâna astaLuna asta

Căutare
Specificaţi termenii de căutare:


Newsletter
Introduceţi o adresă de email pentru a primi ştirile la prima oră:



Ştiri citite acumUltimele ştiri
Leul s-a depreciat nesemnificativ pana la un curs de 4,1623 lei/euroLeul s-a depreciat nesemnificativ pana la un curs de 4,1623 lei/euro
Economie28 may 2010, 00:00

Banca centrala a afisat vineri un curs de referinta de 4,1623 lei/euro, in crestere cu mai putin de un ban (0,22) fata de nivelul din sedinta...


Scaderea salariilor cu 25 procente va conduce la colapsul sistemului sanitar, avertizeaza sindicalistii
Social11 jun 2010, 00:00

Finantele au anuntat contul in care pot fi donati bani la Fondul SolidaritateaFinantele au anuntat contul in care pot fi donati bani la Fondul Solidaritatea
Economie18 jun 2010, 00:00

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a anuntat, vineri, contul in care persoanele fizice pot dona bani pentru Fondul Solidaritatea, fara sa dea...


Prutul a ajuns la 717 cm in judetul Vaslui, cu 5 cm peste cota istorica inregistrata in 2008
Eveniment11 jul 2010, 00:00

Telesport intra in falimentTelesport intra in faliment
Media5 aug 2010, 00:00

Telesport Intermedia SRL a cerut Tribunalului Bucuresti intrarea in insolventa, iar instanta a admis, in data de 2 august, solicitarea societatii...


Reclame versus realitate in industria fast-food
Fun4 sep 2010, 00:00

Geoana acuza: Exista tentatia in PSD de a da liber la pusul botniteiGeoana acuza: Exista tentatia in PSD de a da liber la pusul botnitei
Politică15 oct 2010, 00:00

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, le scrie liderilor PSD ca partidul are o serie de dusmani interni, reprezentand mentalitati si practici...


Barack Obama, intrerupt de protestatari in timp ce rostea un discurs la un miting electoral
Extern17 oct 2010, 00:00

Croitoru: Comertul si industria prelucratoare cumuleaza peste jumatate din creditele neperformanteCroitoru: Comertul si industria prelucratoare cumuleaza peste jumatate din creditele neperformante
Economie21 nov 2010, 00:00

Comertul si industria prelucratoare cumuleaza peste jumatate din imprumuturile cu intarzieri la plata de peste 90 zile, urmatoarele sectoare cu...


Ialomitianu: CAS-ul ar putea fi redus cu 2-3 procente la jumatatea anului
Social11 jan 2011, 00:00

Grupul PPE asteapta "un semnal puternic" privind aderarea Romaniei si Bulgariei la SchengenGrupul PPE asteapta "un semnal puternic" privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen
Extern30 jan 2011, 00:00

Grupul PPE din Parlamentul European a cerut Frantei si Germaniei sa ofere un semnal politic puternic Romaniei si Bulgariei privind perspectivele...


Ponta: Chelaru e propunerea pentru vicepresedinte al Senatului, in locul lui Voiculescu
Politică31 jan 2011, 00:00

Guvernul va interzice etnobotanicele: Amenzi de până la 100.000 lei şi închisoare până la opt aniGuvernul va interzice etnobotanicele: Amenzi de până la 100.000 lei şi închisoare până la opt ani
Social4 mar 2011, 19:48

Guvernul va interzice vânzarea şi deţinerea substanţelor etnobotanice, va confisca marfa pentru un interval de până la 18 luni, cu suspendarea...


O statuie din bronz a lui Rodin, furată dintr-un muzeu din Ierusalim
Cultural9 mar 2011, 20:25

Arbitrii partidelor de marţi din manşa tur a sferturilor de finală ale Ligii CampionilorArbitrii partidelor de marţi din manşa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor
Sport3 apr 2011, 22:56

Arbitrii partidelor care se vor disputa, marţi, de la ora 21.45, în manşa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor: Real Madrid (Spania) ...


Sergiu Nicolaescu şi-a anunţat colegii senatori că demisionează din PSD
Politică18 apr 2011, 17:29

Năstase, întrebat dacă se simte înghesuit de jurnalişti: M-am obişnuit şi chiar îmi face plăcere!Năstase, întrebat dacă se simte înghesuit de jurnalişti: M-am obişnuit şi chiar îmi face plăcere!
Politică26 apr 2011, 17:52

Deputaţii au pus în aplicare, marţi, hotărârea de mutare a jurnaliştilor din proximitatea lor, social-democratul Adrian Năstase afirmând, totuşi, că...


Hossu: Mă surprinde că preşedintele ia poziţii prin care se substituie premierului
Politică10 aug 2011, 02:36

O fată de 17 ani a inventat o nanoparticulă care ucide celulele canceroaseO fată de 17 ani a inventat o nanoparticulă care ucide celulele canceroase
Sănătate13 dec 2011, 12:51

Îţi mai aminteşti care erau pasiunile şi preocupările tale la vârsta adolescenţei? Probabil că mai toate se legau de petrecerea timpului liber cât...


Franks, după demisia lui Boc: Acordul cu România va continua
Economie6 feb 2012, 14:45

Chat


Horoscop
berbectaurgemeniracleufecioarăbalanţăscorpionsăgetătorcapricornvărsătorpeşti



Ştiri
Miron Mitrea, implicat într-un accident rutier. O persoană a fost rănită
Miron Mitrea, implicat într-un accident rutier. O persoană a fost rănită
Politică7 feb 2012, 19:59

Senatorul PSD Miron Mitrea a fost implicat, marţi, într-un accident rutier în Bucureşti, o persoană...

Ameninţările Iranului au dus la urcarea preţului petrolului Brent la maximul ultimelor şase luni
Ameninţările Iranului au dus la urcarea preţului petrolului Brent la maximul ultimelor şase luni
Economie7 feb 2012, 16:44

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a atins marţi maximul ultimelor şase...

Avertizare de cod portocaliu de ger în Bulgaria
Avertizare de cod portocaliu de ger în Bulgaria
Extern7 feb 2012, 16:37

Meteorologii au emis cod portocaliu de ger, marţi, pentru aproape tot teritoriul Bulgariei...

A1 şi A2 şi zeci de drumuri inchise din cauza ninsorilor şi a viscolului
A1 şi A2 şi zeci de drumuri inchise din cauza ninsorilor şi a viscolului
Social7 feb 2012, 16:26

Autostrăzi şi zeci de drumuri sunt inchise, precum şi Centura Bucureşti, din cauza vremii...

COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol pentru 14 judeţe
COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol pentru 14 judeţe
Meteo7 feb 2012, 16:17

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea meteorologică emisă în data de 5...

Marko: Deocamdată, nu s-a pus problema plecării mele din Cabinet
Marko: Deocamdată, nu s-a pus problema plecării mele din Cabinet
Politică7 feb 2012, 16:05

Vicepremierul Marko Bela a declarat, marţi, că, deocamdată, nu s-a pus problema plecării sale din...

Isărescu: Schimbarea guvernului poate fi asimilată şi administrată dacă e rapidă şi consituţională
Isărescu: Schimbarea guvernului poate fi asimilată şi administrată dacă e rapidă şi consituţională
Politică7 feb 2012, 15:55

Numirea unui premier reprezintă o schimbare politică majoră şi un factor de stres pentru pieţe, dar...

Propunerile PDL pentru guvernul Ungureanu
Propunerile PDL pentru guvernul Ungureanu
Politică7 feb 2012, 15:42

Andreea Paul Vass, Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare, Stelian Fuia, Cătălin Baba...

Boc: Decizia de înlocuire a miniştrilor PDL, luată în unanimitate
Boc: Decizia de înlocuire a miniştrilor PDL, luată în unanimitate
Politică7 feb 2012, 15:38

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că propunerea de schimbare a miniştrilor PDL a fost...

Ponta şi Antonescu se contrazic în privinţa întâlnirii USL cu Ungureanu
Ponta şi Antonescu se contrazic în privinţa întâlnirii USL cu Ungureanu
Politică7 feb 2012, 04:01

Co-preşedinţii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au contrazis, luni, într-o conferinţă de presă...


Show Biz
Ce filme se află pe lista a propunerilor pentru nominalizare la Oscarul pentru efecte speciale
Ce filme se află pe lista a propunerilor pentru nominalizare la Oscarul pentru efecte speciale
Filme5 jan 2012, 19:32

Cel mai recent film din franciza X-Men şi filmul 3D regizat de Martin Scorsese Hugo se regăsesc...

David Beckham, aproape gol pentru linia lui de lenjerie intimă
David Beckham, aproape gol pentru linia lui de lenjerie intimă
Monden4 jan 2012, 13:21

Fotbalistul a decis să le facă un mic cadou admiratoarelor şi să dea publicităţii pozele pentru...

Andreea Marin, despre relaţia cu Bănică: "Cei care vor să ne despartă mai mult ne unesc"
Andreea Marin, despre relaţia cu Bănică: "Cei care vor să ne despartă mai mult ne unesc"
Vedete25 dec 2011, 11:35

Andreea Marin a acordat un interviu exclusiv pentru D-Paparazzi , in care vedeta de televiziune...

Irinel ştia că Monica a făcut sex pe bani
Irinel ştia că Monica a făcut sex pe bani
Monden25 dec 2011, 11:32

Irinel s-a obişnuit cu surprizele neplăcute din partea fostei sale soţii, Monica Gabor, care i-a...

Andreea Marin, la Revoluţie: "În decembrie '89 eram într-o tabără de matematică"
Andreea Marin, la Revoluţie: "În decembrie '89 eram într-o tabără de matematică"
Vedete22 dec 2011, 10:50

Andreea Marin şi-a readus aminte momente grele din copilările, din '89, de la Revoluţie, dar...

Lăzescu: Reforma TVR începe în ianuarie şi presupune reducerea cu 10% a angajaţilor
Lăzescu: Reforma TVR începe în ianuarie şi presupune reducerea cu 10% a angajaţilor
Media22 dec 2011, 10:44

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al TVR, a declarat că reforma TVR va începe în...

Mihaela Rădulescu aşa cum n-aţi mai vazut-o: cu pistolul în mână la Revoluţia din 1989
Mihaela Rădulescu aşa cum n-aţi mai vazut-o: cu pistolul în mână la Revoluţia din 1989
Vedete22 dec 2011, 10:28

Mihaela Rădulescu confirmă, în exclusivitate pentru ,,ring", că ea este tânăra blondă ce apare în...

Mădălina Ghenea i-a spus "adio" lui DiCaprio
Mădălina Ghenea i-a spus "adio" lui DiCaprio
Monden20 dec 2011, 11:11

Cu toate că presa din România şi cea internaţională au vuit despre idila dintre româncă şi actorul...

Băsescu: Presa nu-i atacă pe cei care revând energie, fiindcă le dau publicitate, dar atacă Alro
Băsescu: Presa nu-i atacă pe cei care revând energie, fiindcă le dau publicitate, dar atacă Alro
MediaEconomiePolitică20 dec 2011, 01:44

Preşedintele Traian Băsescu a criticat campaniile de presă împotriva Alro şi a susţinut că cei care...

"The Descendants", desemnat filmul anului la gala Satellite Awards 2011
"The Descendants", desemnat filmul anului la gala Satellite Awards 2011
Cultural19 dec 2011, 12:08

Lungmetrajul The Descendants a fost desemnat cel mai bun film al anului, la ediţia din 2011 a...

Beach Boys va lansa un nou album în 2012
Beach Boys va lansa un nou album în 2012
MediaMuzicaVedete18 dec 2011, 17:26

Legendara trupă rock Beach Boys, unul dintre simbolurile muzicii americane din anii '60, va...


Life Style
Are 114 kilograme şi dansează la bară
Are 114 kilograme şi dansează la bară
Bizar8 dec 2011, 12:08

Crezi că dansul la bară e rezervat fetelor slabe, flexibile şi cu picioare lungi? O americancă de...

Un artist a descoperit mai multe animale în Mona Lisa lui Leonardo da Vinci
Un artist a descoperit mai multe animale în Mona Lisa lui Leonardo da Vinci
Bizar7 dec 2011, 10:23

Codul lui da Vinci nu mai are secrete. Un artist american susţine că a reuşit să afle un secret...

Descoperă mirosurile care ne păcălesc să facem cumpărături!
Descoperă mirosurile care ne păcălesc să facem cumpărături!
Bizar6 dec 2011, 16:06

Nu numai promoţiile duc la explozia vânzărilor din hipermarket. Magazinele recurg la tot felul de...

2012 - secete cumplite şi femei la putere, spune un astrolog rus
2012 - secete cumplite şi femei la putere, spune un astrolog rus
Bizar6 dec 2011, 16:01

Astrologul rus Tamara Globa Mikhailovna susţine că anul 2012 nu va aduce cu sine sfârşitul lumii...

Un terrier a stat îngropat 20 de zile. Cum a reuşit să iasă singur din capcană
Un terrier a stat îngropat 20 de zile. Cum a reuşit să iasă singur din capcană
Fun4 dec 2011, 10:23

Un terrier, pe numele său Bilbo, în încercarea de a prinde un iepure, a fost atras în vizuina...

Apocalipsa mayaşă: "Totul este marketing", spun cercetătorii
Apocalipsa mayaşă: "Totul este marketing", spun cercetătorii
Fun3 dec 2011, 12:31

Dacă sunteţi îngrijoraţi că vine sfârşitul lumii, conform profeţiilor maya, staţi liniştiţi. Tot...

Agenţia Regională de Mediu ameninţă cu închiderea combinatul Azomureş
Agenţia Regională de Mediu ameninţă cu închiderea combinatul Azomureş
Mediu2 dec 2011, 10:13

Dacă nu se vor face investiţii suplimentare pentru reducerea poluării, Agenţia Regională de Mediu...

Poveste pescărească: a fost prins un morun de 93 de kilograme
Poveste pescărească: a fost prins un morun de 93 de kilograme
Inedit29 nov 2011, 15:40

Un morun viu de 93 de kilograme, pescuit în zona Borduşani a Braţului Borcea, a fost găsit de...

O femeie din Franţa a murit de cancer limfatic din cauza implanturilor mamare
O femeie din Franţa a murit de cancer limfatic din cauza implanturilor mamare
FrumuseţeExternSănătate25 nov 2011, 16:27

Un scandal a izbucnit în Franţa după ce o femeie a murit de cancer limfatic, cauza se pare a fi...

România e pe locul 6 în topul poluatorilor industriali din UE
România e pe locul 6 în topul poluatorilor industriali din UE
Mediu24 nov 2011, 12:45

UE a dat publicităţii clasamentul poluatorilor europeni, iar ţara noastră nu stă deloc bine...

Lentilele de contact bionice, inventate de savanţi
Lentilele de contact bionice, inventate de savanţi
IneditŞtiinţă22 nov 2011, 23:02

O nouă generaţie de lentile de contact, numite bionice, întrucât sunt capabile să proiecteze...

Misterul orhideei care înfloreşte numai noaptea
Misterul orhideei care înfloreşte numai noaptea
BizarIneditŞtiinţă22 nov 2011, 22:58

Prima specie de orhidee care înfloreşte noaptea, singura cunoscută din lume până în prezent, a fost...


Turism
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
EconomieRomânia4 jul 2011, 12:47

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în primele cinci luni ale...

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România26 jun 2011, 13:45

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă, dar nu ştie încă...

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
SocialRomânia18 jun 2011, 13:15

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare. Aşa îi întâmpină litoralul...

Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Internaţional17 jun 2011, 13:03

O plajă de pe insula St. Marteen din Caraibe este locul preferat de turiştii care pe lângă bronzul...

Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
România12 jun 2011, 14:15

Askmen.com a făcut un top al celor mai bune plaje din lume cu voluptăţi garantate pentru vânătorii...

Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
EconomieRomânia7 jun 2011, 22:21

Chiriile pentru apartamentele din zona litoralului au înregistrat o scădere moderată în acest an...

Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
EconomieRomânia3 jun 2011, 15:53

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în aprilie cu 5,1% faţă de...

Criză în turism. Numărul turiştilor din hoteluri scade
Criză în turism. Numărul turiştilor din hoteluri scade
EconomieRomânia25 may 2011, 14:46

Turismul românesc nu a ieşit din criză, iar în primul trimestru al acestui an numărul turiştilor...

Şapte minuni ale lumii, despre care nu ştiai că există
Şapte minuni ale lumii, despre care nu ştiai că există
IneditŞtiinţăInternaţionalUPDATE23 may 2011, 04:09

Marele Zid Chinezesc, piramidele egiptene, Stonehenge sau Taj Mahal sunt constructii care au uimit...

Cele mai spectaculoase privelişti de la înălţime
Cele mai spectaculoase privelişti de la înălţime
IneditInternaţional22 may 2011, 01:32

Dacă vrei să vezi câteva imagini cu adevărat spectaculoase, atunci nu trebuie să ratezi câteva...