Conditii mizere pentru muncitori romani, intr-o tabara de module de langa un santier din Franta
Extern11 jan 2011, 00:00
Peste 500 de muncitori straini, majoritatea romani, traiesc intr-o tabara de module, amplasata la cativa kilometri de un santier din Flamanville (Basse - Normandie), locatarii platind cate 250 de euro pe luna pentru un loc in modulele neizolate, informeaza, in editia de marti, francesoir.fr.
Potrivit Francesoir.fr, pe spatiul municipalitatii sunt amplasate 250 de module, ingramadite unul in spatele celuilalt.
Pentru 250 de euro pe luna, fiecare muncitor trebuie sa locuiasca cu inca un altul si sa aiba grija de mahalaua in care traieste.
Dumitru, unul dintre muncitorii care au acceptat sa vorbeasca cu jurnalistii francezi, le-a prezentat acestora modulul in care locuieste.
In incaperea principala nu exista decat o masa, un colt de bucatarie, un cuptor cu microunde si un dulap. Camera nu are mai mult de patru metri patrati. Izolatia este inexistenta si pentru a mentine putina caldura, romanul a pus, in perioada iernii, pagini de ziar in ferestre, acoperite de drapelul tarii sale, Romania, noteaza Francesoir.fr.
Jurnalistii francezi sustin ca muncitorilor straini li se imputa plata tuturor obiectelor care se degradeaza, precizand ca pentru un scaun costurile se ridica la 70 de euro.
In plus, ei nu au dreptul sa primeasca vizite aici sau sa fumeze in interior si, dupa cum vedeti, nu locuiesc la cinci stele. Suntem departe, a declarat, pentru Francesoir, Jean-Philippe Decroux, de la Liga pentru Drepturile omului.
Decroux a afirmat ca toata lumea tace pentru ca oamenilor le este teama sa reclame conditiile in care traiesc.
Traiesc intr-o spaima permanenta si incep sa se planga tot mai mult de conditii. Luna trecuta, unul dintre ei s-a plans. In mod bizar, a fost repatriat, a mai spus reprezentantul Ligii pentru drepturile omului.
Sursa: Mediafax
(195)






























































































