Hugh Jackman, ameninţat cu un aparat de ras

MondenVedeteUPDATE13 may 2018, 12:43


Hugh Jackman, ameninţat cu un aparat de ras

O femeie care l-a urmărit şi l-a ameninţat cu un aparat de ras electric pe actorul australian Hugh Jackman, într-o sală de sport din New York, a fost arestată de poliţia americană, afirmă presa americană.

Katherine Thurston, în vârstă de 47 de ani, a apărut în sala de sport în care Hugh Jackman se antrena, sâmbătă dimineaţă, şi, după o scurtă conversaţie cu actorul australian în vârstă de 44 de ani, a părăsit incinta. Femeia a fost arestată la scurt timp după aceea, la câteva străzi distanţă de locul în care se află acea sală de sport, a anunţat purtătoarea de cuvânt a poliţiei din New York, scrie Mediafax.ro.

În timpul acelei scurte conversaţii cu actorul, Katherine Thurston a început să strige, spunând că îl iubeşte pe starul australian, iar apoi a aruncat spre acesta un aparat de ras electric. Actorul nu a fost rănit, informează postul de radio 1010 WINS, care face parte din grupul CBS. Poliţiştii spun că nu pot să confirme detaliile acestui incident.

Hugh Jackman le-a spus poliţiştilor newyorkezi că agresoarea sa îl urmăreşte pe el şi pe familia sa de mai multă vreme.

Katherine Thurston a fost acuzată oficial de hărţuire.

Sursa: realitatea.net


Hugh Jackman, ameninţat cu un aparat de ras
4.08 / 5  (195)

Imagini
Hugh Jackman, ameninţat cu un aparat de ras

Din aceeaşi categorie


Hugh Jackman, ameninţat cu un aparat de ras

Hugh Jackman, ameninţat cu un aparat de ras

MondenVedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

O femeie care l-a urmărit şi l-a ameninţat cu un aparat de ras electric pe actorul australian Hugh Jackman, într-o sală de sport din New York, a fost arestată de poliţia americană, afirmă presa americană. Katherine Thurston, în vârstă de 47 de ani, a apărut în sala de sport în care Hugh Jackman se antrena, sâmbătă dimineaţă, şi, după o scurtă...


Ducesa de Cambridge, într-o ipostază şocantă - Foto

Ducesa de Cambridge, într-o ipostază şocantă - Foto

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

O revistă din SUA s-a folosit de imaginea ducesei de Cambridge pentru numărul din luna iulie, în care se vorbeşte despre viitorul Marii Britanii. Imaginea soţiei prinţului William pe coperta publicaţiei The New Republic este şocantă, scrie mediafax.ro. Într-o fotografie modificată cu ajutorul Photoshop, ducesa de Cambridge apare cu nişte dinţi...



Şi-a convins fiica să îşi mărească bustul la 16 ani! Vezi despre cine e vorba!

Şi-a convins fiica să îşi mărească bustul la 16 ani! Vezi despre cine e vorba!

BizarFrumuseţeIneditMondenVedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

Fostul model Alicia Douvall susţine că, în ciuda abordării sale complet nonconformiste şi a faptului că şi-a convins fiica ca la 16 ani va avea nevoie de un implant mamar, este cea mai bună mamă din lume. Fostul model, renumită pentru apariţiile în revistele pentru bărbaţi în pictoriale provocatoare şi pentru că a susţinut că a avut o aventură...


Ce au făcut Teo şi Constantin Iosef, în noaptea nunţii? La asta nu te vei gândi!

Ce au făcut Teo şi Constantin Iosef, în noaptea nunţii? La asta nu te vei gândi!

MediaMondenVedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

Teo Trandafir şi alesul său, fostul jucător de rugby Constantin Iosef, s-au căsătorit sâmbătă, 2 iunie, chiar de ziua de naştere a vedetei de televiziune. Cei doi, care s-au cunoscut pe Facebook, au mărturisit că nici chiar în noaptea nunţii nu au stat departe de site-ul de socializare. Teo Iosef Trandafir şi soţul său s-au cunoscut pe Facebook...



Angelina şi Brad, în vizită la Barack Obama, în Biroul Oval

Angelina şi Brad, în vizită la Barack Obama, în Biroul Oval

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

Angelina Jolie şi Brad Pitt au avut o întâlnire cu preşedintele american Barack Obama la Casa Albă, chiar în Biroul Oval, scrie E! Online. Angelina Jolie a petrecut destul de mult timp la Washington datorită rolului său de Ambasador al Naţiunilor Unite, dar nu a avut până acum ocazia de a petrece puţin timp cu preşedintele în Biroul Oval. Angelina...


Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase - gata de nuntă: "Verighetele sunt gata, dar nu ne grăbim să ne luăm"

Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase - gata de nuntă: "Verighetele sunt gata, dar nu ne grăbim să ne luăm"

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

Ilie Nastase a cerut-o pe timişoreanca Brigitte Sfăt în căsătorie, a comandat şi verighetele la un magazin exclusivist din Paris, dar cei doi doresc să-şi unescă destinele doar la Starea Civilă, scrie Opinia Timişoarei. După ce Ilie şi Brigitte au trecut prin câte trei, respectiv două mariaje eşuate, cei doi nu se mai grăbesc să ajungă la altar...



Mălina Olinescu, divorţată după şapte ani

Mălina Olinescu, divorţată după şapte ani

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

Vedeta Şcolii vedetelor a avut un mariaj cu un component al trupei Compact. S-au căsătorit în 2000 şi au divorţat în 2007. S-au căsătorit în 2000, dar povestea lor de iubire începuse în 1999. Mălina Olinescu, vedeta care s-ar fi sinucis luni dimineaţa, aruncându-se de la etaj, fusese căsătorită vreme de şapte ani cu Dan Stesco, de la Compact...


Teo Trandafir este aproape cheală

Teo Trandafir este aproape cheală

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

Teo Trandafir a fost la un pas de moarte la începutul anului. Fosta moderatoare de televiziune a fost internată la clinica AKH din Viena aproape trei luni, iar din cauza tratamentelor a rămas aproape cheală. Din cauza tratamentelor, Teo şi-a pierdut părul şi chiar a purtat o vreme perucă, scrie Click.ro. "Mi-a căzut părul după experienţa de la...



Gheorghe Zamfir doarme în pat cu 28 de câini

Gheorghe Zamfir doarme în pat cu 28 de câini

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

Gheorghe Zamfir este un mare iubitor de animale şi nu este de acord cu legea de eutanasiere a câinilor din Bucureşti. De doi ani, regele naiului s-a mutat la ţară, unde are grijă de mai mulţi câini. "Am câini pe care îi hrănesc în fiecare zi. Iau câte 20-30 de pâini. Ce lege ne dă nouă dreptul să ucidem aceste fiinţe nevinovate, care sunt născute...


Andreea Marin dormea cu "Răpănoasa" în braţe

Andreea Marin dormea cu "Răpănoasa" în braţe

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

Fosta realizatoare TV îşi aminteşte cu nostalgie cum în copilărie îmbrăţişa mereu aceeaşi păpuşă preferată, iar când jucăria s-a uzat a fost poreclită de părinţii ei Răpănoasa. "Pe păpuşa mea preferată o chema Răpănoasa. Era atât de zbârlită, dar nu voiam să o dau niciodată din braţe pentru ca ai mei să o spele, ajunsesem să-i întorc părul pe...



Ilie Năstase i-a dat Brigittei Sfăt un inel de logodnă de 22.000 de euro

Ilie Năstase i-a dat Brigittei Sfăt un inel de logodnă de 22.000 de euro

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

După ce a cerut-o în căsătorie în luna septembrie, la Saint-Tropez, fostul tenismen i-a oferit acum iubitei sale şi inelul de logodnă, în timpul unei călătorii la Londra. Ilie Năstase i-a oferit iubitei sale, Brigitte Sfăt, un inel de logodnă, după ce cu două luni în urmă o ceruse în căsătorie, la Saint-Tropez. "Am fost foarte emoţionată când am...


Noi scene de scandal în familia Mădălinei Manole

Noi scene de scandal în familia Mădălinei Manole

MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

Un nou scandal la poarta vilei din Otopeni a Mădălinei Manole. Tatăl şi fratele interpretei nu au reuşit nici sâmbătă să-şi vadă nepotul, deşi programul de vizită stabilit de instanţă le permitea acest lucru. Petru Mircea nu se afla acasă, iar micuţul este în grija bunicilor paterni de la Botoşani. Ion Manole s-a întors acasă trist şi cu inima...



Cele mai comentate ştiri
AziIeriSăptămâna astaLuna asta

Căutare
Specificaţi termenii de căutare:


Newsletter
Introduceţi o adresă de email pentru a primi ştirile la prima oră:



Ştiri citite acumUltimele ştiri
Deţinutul care a evadat în judeţul Dâmboviţa este cercetat în două dosare de crimă, la BuzăuDeţinutul care a evadat în judeţul Dâmboviţa este cercetat în două dosare de crimă, la Buzău
EvenimentUPDATE13 may 2018, 12:43

Deţinutul care a evadat de sub escortă miercuri, de la Judecătoria Moreni, este cercetat în două dosare de crimă, pentru două omoruri comise în...


WikiLeaks: SUA au finanţat în secret grupări siriene de opoziţie
MediaExternUPDATE13 may 2018, 12:43

Shakira a ajuns la BucureştiShakira a ajuns la Bucureşti
MuzicaVedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

Shakira a sosit la Bucureşti sâmbătă, în jurul orei 17.45, cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu, cântăreaţa urmând să...


Secretarul de stat Bogdan Aurescu participă luni la reuniunea miniştrilor de externe din UE
ExternPoliticăUPDATE13 may 2018, 12:43

Persoanele care folosesc reţelele de socializare sunt mai predispuse la cheltuieli mai mariPersoanele care folosesc reţelele de socializare sunt mai predispuse la cheltuieli mai mari
TehnologieUPDATE13 may 2018, 12:43

Persoanele care folosesc reţelele de socializare sunt mai predispuse la cheltuieli mai mari comparativ cu cele care nu sunt interesate de astfel de...


Documentele şi informaţiile din dosarul lui Ratko Mladici nu vor fi dezvăluite sub nicio formă
ExternUPDATE13 may 2018, 12:43

Un an de la moartea Mădălinei Manole: Părinţii şi fostul soţ îi fac separat parastasUn an de la moartea Mădălinei Manole: Părinţii şi fostul soţ îi fac separat parastas
VedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

A trecut aproape un an de la moartea cântăreţei Mădălina Manole, însă războiul dintre părinţii artistei şi soţul acesteia este departe de a se fi...


Scandal la cimitir între fostul soţ şi părinţii Mădălinei Manole
SocialUPDATE13 may 2018, 12:43

Ministrul Teodor Baconschi a avut o întâlnire bilaterală, la New York, cu şeful diplomaţiei ruseMinistrul Teodor Baconschi a avut o întâlnire bilaterală, la New York, cu şeful diplomaţiei ruse
ExternUPDATE13 may 2018, 12:43

Ministrul de externe Teodor Baconschi, care se află la New York pentru lucrările Adunării Generale a ONU, a avut miercuri o întâlnire bilaterală cu...


Băsescu a sunat la ambulanţă pentru a se interesa de starea lui Năstase
PoliticăUPDATE13 may 2018, 12:43


Chat


Horoscop
berbectaurgemeniracleufecioarăbalanţăscorpionsăgetătorcapricornvărsătorpeşti



Ştiri
Românul acuzat că şi-a ucis soţia şi fiul în SUA va fi extrădat
Românul acuzat că şi-a ucis soţia şi fiul în SUA va fi extrădat
ExternJustiţieUPDATE13 may 2018, 12:43

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis joi cererea autorităţilor americane de extrădare a lui Camil...

Primul român ajuns la muncă în Marea Britanie în 2014 a fost concediat
Primul român ajuns la muncă în Marea Britanie în 2014 a fost concediat
ExternSocialUPDATE13 may 2018, 12:43

Românul care a ajuns vedetă în Marea Britanie, el fiind primul migrant sosit în Regat în 2014...

Antonescu: Sentinţa dată în cazul Năstase nu este una politică
Antonescu: Sentinţa dată în cazul Năstase nu este una politică
JustiţiePoliticăSocialUPDATE13 may 2018, 12:43

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, referitor la condamnarea lui Adrian Năstase, că...

Contract de 6,3 mil. euro între Primăria Capitalei şi BRD
Contract de 6,3 mil. euro între Primăria Capitalei şi BRD
EconomieUPDATE13 may 2018, 12:43

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a atribuit BRD-Groupe Societe Generale contractarea unei...

Un român a murit după ce a fost lovit de tren, în apropierea unei gări din Milano
Un român a murit după ce a fost lovit de tren, în apropierea unei gări din Milano
EvenimentExternSocialUPDATE13 may 2018, 12:43

Un român în vârstă de 73 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de tren în apropierea...

Prima maşină echipată pentru a funcţiona exclusiv pe GPL
Prima maşină echipată pentru a funcţiona exclusiv pe GPL
MaşiniSocialUPDATE13 may 2018, 12:43

Compania AGR Autogas Group a realizat o premieră pe piaţa auto românească prin montarea primei...

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland începe vineri o vizită la Bucureşti
Subsecretarul de stat american Victoria Nuland începe vineri o vizită la Bucureşti
PoliticăUPDATE13 may 2018, 12:43

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland începe vineri o vizită de două zile la Bucureşti...

Care este echipa liberalilor care pregăteşte alegerile europarlamentare
Care este echipa liberalilor care pregăteşte alegerile europarlamentare
PoliticăUPDATE13 may 2018, 12:43

Vicepreşedinţii liberali Rareş Mănescu şi Marian Petrache au fost mandataţi de Biroul Politic...

O tânără a reclamat la 112 că i s-a rupt tocul de la pantof
O tânără a reclamat la 112 că i s-a rupt tocul de la pantof
SocialUPDATE13 may 2018, 12:43

Un fotomodel din Satu Mare, aflat în stare de ebrietate, a sunat la serviciul de urgenţă 112 pentru...

Directoarea Şcolii 10 din Capitală a fost suspendată
Directoarea Şcolii 10 din Capitală a fost suspendată
EducaţieSocialUPDATE13 may 2018, 12:43

Consiliul de Administraţie al IMB a decis joi încetarea contractului de detaşare a directoarei de...


Show Biz
Angelina Jolie şi-a afişat pentru prima dată în public inelul de logodnă. Cum arată inelul vedetei - FOTO
Angelina Jolie şi-a afişat pentru prima dată în public inelul de logodnă. Cum arată inelul vedetei - FOTO
VedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

Actriţa americană Angelina Jolie şi-a afişat pentru prima dată în public inelul de logodnă...

Marc Anthony face campanie pentru Barack Obama
Marc Anthony face campanie pentru Barack Obama
VedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

Marc Anthony şi-a adăugat numele pe lista vedetelor care s-au angajat să îl ajute pe Barack Obama...

George Clooney a suferit o toxiinfecţie alimentară în Italia
George Clooney a suferit o toxiinfecţie alimentară în Italia
VedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

George Clooney a suferit o toxiinfecţie alimentară după ce a luat cina, recent, la un restaurant...

Actriţa care este cel mai bine plătită de la Hollywood. 20,2 milioane de dolari pentru un rol - Foto
Actriţa care este cel mai bine plătită de la Hollywood. 20,2 milioane de dolari pentru un rol - Foto
FilmeVedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

A devenit actriţa cel mai bine plătită pentru un rol într-un film, după ce a primit un onorariu de...

Ducesa de Cambridge, într-o ipostază şocantă - Foto
Ducesa de Cambridge, într-o ipostază şocantă - Foto
MondenUPDATE13 may 2018, 12:43

O revistă din SUA s-a folosit de imaginea ducesei de Cambridge pentru numărul din luna iulie, în...

Presa internaţională despre scandalul din România: "Blitzkrieg"
Presa internaţională despre scandalul din România: "Blitzkrieg"
MediaPoliticăUPDATE13 may 2018, 12:43

Războiul dintre preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu şi guvernarea de centru-stânga din...

Claudiu Săftoiu, validat ca preşedinte-director general al TVR de către Parlament
Claudiu Săftoiu, validat ca preşedinte-director general al TVR de către Parlament
CulturalMediaUPDATE13 may 2018, 12:43

Claudiu Săftoiu a fost validat ca preşedinte - director general al Societăţii Române de Televiziune...

Ce spune presa internaţională anunţul că Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat
Ce spune presa internaţională anunţul că Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat
MediaPoliticăUPDATE13 may 2018, 12:43

O comisie de experţi a confirmat acuzaţiile de plagiat la adresa premierului Victor Ponta, scrie...

Cum se amuză Financial Times pe tema scandalului Ponta-Băsescu
Cum se amuză Financial Times pe tema scandalului Ponta-Băsescu
MediaUPDATE13 may 2018, 12:43

"Uitaţi de (Angela) Merkel împotriva lui (Francois) Hollande, nord împotriva sud sau (Jose Manuel)...

Snoop Dog, reţinut pe un aeroport din Norvegia pentru că avea asupra sa marijuana
Snoop Dog, reţinut pe un aeroport din Norvegia pentru că avea asupra sa marijuana
VedeteUPDATE13 may 2018, 12:43

Rapper-ul Snoop Dog, un înrăit fumător de marijuana şi, alături de legenda country Willie Nelson...

Şeful radioului public îşi anunţă demisia
Şeful radioului public îşi anunţă demisia
MediaUPDATE13 may 2018, 12:43

Demeter Andrs, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), renunţă...


Life Style
Vara asta se poartă machiajul boem - Video
Vara asta se poartă machiajul boem - Video
FrumuseţeUPDATE13 may 2018, 12:43

Machiajul boem emană un aer exotic, plin de prospeţime. Adaugă un plus de intensitate privirii şi...

Oare ce animal e acesta? A speriat o provincie din China
Oare ce animal e acesta? A speriat o provincie din China
BizarIneditUPDATE13 may 2018, 12:43

Cu un smoc de păr alb în vârful capului şi o coadă cam de aceeaşi factură, cu o piele roz acoperită...

Una dintre cele mai răspândite boli sexuale devine de netratat
Una dintre cele mai răspândite boli sexuale devine de netratat
SexSănătateUPDATE13 may 2018, 12:43

Agentul patogen al unei boli cu transmitere sexuală, care infectează anual milioane de oameni...

Doi gheparzi au fugit de la Salzburg ZOO, dar s-au întors singuri după două ore
Doi gheparzi au fugit de la Salzburg ZOO, dar s-au întors singuri după două ore
BizarFunMediuExternUPDATE13 may 2018, 12:43

Doi gheparzi au fugit marţi dimineaţă de la grădina zoologică din Salzburg (nordul Austriei), dar...

Ce descoperiri şocante fac arheologii
Ce descoperiri şocante fac arheologii
BizarUPDATE13 may 2018, 12:43

O mumie care urlă îngrozită, o grămadă de oase aranjate tacticos, pe categorii, şi o grămadă de...

Stendra, rivalul Viagrei
Stendra, rivalul Viagrei
SexSănătateUPDATE13 may 2018, 12:43

Bărbaţii care au disfuncţii erectile au acum o alternativă la Viagra. Se numeşte Stendra, iar...

Ce fetişuri au japonezele
Ce fetişuri au japonezele
BizarSexUPDATE13 may 2018, 12:43

Reţelele de socializare au popularizat cele mai neobişnuite obiceiuri sexuale. Ultimul fetiş ieşit...

Sexul de dimineaţă, cel mai bun exerciţiu de înviorare
Sexul de dimineaţă, cel mai bun exerciţiu de înviorare
SexUPDATE13 may 2018, 12:43

Chiar dacă bărbaţii ar vrea probabil să fie treziţi senzual în fiecare dimineaţă, iar sexul matinal...

O injecţie ar putea îmbunătăţi performanţele sexuale ale bărbaţilor
O injecţie ar putea îmbunătăţi performanţele sexuale ale bărbaţilor
SexSănătateUPDATE13 may 2018, 12:43

Oamenii de ştiinţă sud coreeni cred că au descoperit o metodă revoluţionară cu ajutorul căreia...

O româncă măsoară în talie doar 50 de centimetri
O româncă măsoară în talie doar 50 de centimetri
BizarUPDATE13 may 2018, 12:43

Ioana Spangenberg, născută în România şi căsătorită în Germania, măsoară în talie doar 50 de...

Ultrasunetele, o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi
Ultrasunetele, o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi
SexSănătateUPDATE13 may 2018, 12:43

Ultrasunetele ar putea deveni o măsură contraceptivă eficientă pentru bărbaţi, potrivit unui studiu...

Era grăsuţă, dar a slăbit 23 de kg şi îşi arată corpul în bikini
Era grăsuţă, dar a slăbit 23 de kg şi îşi arată corpul în bikini
FunUPDATE13 may 2018, 12:43

Kelly Osbourne a avut întotdeauna probleme cu greutatea, dar după ce a reuşit anul trecut să dea...


Turism
MDRT va încheia un parteneriat cu tânăra alpinistă Crina Coco Popescu pentru promovarea Carpaţilor
MDRT va încheia un parteneriat cu tânăra alpinistă Crina Coco Popescu pentru promovarea Carpaţilor
EconomieRomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va încheia un parteneriat cu tânăra alpinistă Crina...

Turismul medical, promovat de Ministerele Turismului, Sănătăţii şi Educaţiei
Turismul medical, promovat de Ministerele Turismului, Sănătăţii şi Educaţiei
SocialRomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Trei ministere, cel al Dezvoltării Regionale şi Turismului, al Sănătăţii şi cel al Educaţiei şi...

Elena Udrea: Din toamnă începe exproprierea hotelurilor de pe litoralul românesc
Elena Udrea: Din toamnă începe exproprierea hotelurilor de pe litoralul românesc
SocialRomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri, la Mangalia, că din...

Cum arată hotelul în care principii de Monaco îşi petrec luna de miere - Foto
Cum arată hotelul în care principii de Monaco îşi petrec luna de miere - Foto
MondenExternInternaţionalUPDATE13 may 2018, 12:43

Prinţul Albert de Monaco şi soţia sa, Charlene Wittstock, au plecat în luna de miere, pe care o vor...

Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
EconomieRomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în primele cinci luni ale...

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
RomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă, dar nu ştie încă...

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
SocialRomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare. Aşa îi întâmpină litoralul...

Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
InternaţionalUPDATE13 may 2018, 12:43

O plajă de pe insula St. Marteen din Caraibe este locul preferat de turiştii care pe lângă bronzul...

Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
RomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Askmen.com a făcut un top al celor mai bune plaje din lume cu voluptăţi garantate pentru vânătorii...

Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
EconomieRomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Chiriile pentru apartamentele din zona litoralului au înregistrat o scădere moderată în acest an...

Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
EconomieRomâniaUPDATE13 may 2018, 12:43

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în aprilie cu 5,1% faţă de...