Delta

Indice de confort termic peste pragul critic

Social22 jul 2010, 00:00


Indice de confort termic peste pragul critic

Romania se sufoca. Tara noastra se va confrunta astazi si maine cu temperaturi foarte ridicate, amplificate de un indice de confort termic peste pragul critic. Medicii avertizeaza ca atat sanatatea fizica, cat si cea psihica, ne sunt puse in pericol in asemenea conditii meteorologice si recomanda adoptarea unor masuri speciale de protectie.


Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) avertizeaza ca joi si vineri vremea va fi calduroasa in toata tara, iar pe arii restranse temperatura aerului ajunge la valori maxime de pana la 35-36 de grade in vestul, sudul si estul tarii. In zonele de campie si local in restul tarii indicele de confort termic va depasi, in orele dupa-amiezelor, pragul critic de 80.


Indicele de confort termic coroboreaza temperatura aerului cu umiditatea si astfel temperatura resimtita de corpul uman este mai greu de suportat. Medicii apun ca atunci cand indicele de confort termic depaseste pragul normal este obligatoriu sa ne protejam.


Cei mai vulnerabili sunt copiii, varstnicii si bolnavii cronici (cardiacii, obezii si diabeticii).


Principalele simptome care apar din cauza caldurii sunt ametelile, greturile, starile de lesin, durerile de cap, batai cardiace accelerate, crampele musculare. Primul lucru pe care trebuie sa-l facem in momentul in care apar astfel de manifestari legate de expunerea la caldura este odihna intr-un loc racoros si consumarea unei cantitati mari de apa sau sucuri de fructe, a mai spus Tudor Ciuhodaru.


Efectele caniculei nu sunt resimtite doar la nivel fizic. Temperaturile ridicate combinate cu umezeala din aer lasa urme si asupra starii psihice.


Din cauza caniculei tot echilibrul interior al individului este dat peste cap. Odata cu instalarea caniculei devenim mai agitati, epuizati din punct de vedere fizic. Capacitatea de concentrare a fiecaruia se diminueaza si de aici si o relativa stare de confuzie pe care o resimte individul, a declarat psihologul Hanibal Dumitrascu.


Sfaturile medicilor pentru a ne proteja de canicula


1. Daca suntem nevoiti sa va deplasati trebuie sa purtati haine de culoare deschisa, subtiri, din in sau materiale naturale, vaporoase si ochelari de soare. De asemenea, este bine sa se alterneze deplasarea cu repaosul in spatii dotate cu aer conditionat.


2. Trebuie sa consumati lichide fara a astepta senzatia de sete. Ar fi bine sa beti un pahar de apa sau suc de fructe la fiecare doua ore. Sau iaurt. Un pahar de iaurt este echivalentul unui pahar de apa si asigura hidratarea. Mai putem bea ceaiuri caldute din plante de soc, musetel sau urzici.


3. Incercati sa evitati sa consumati bauturi ce contin cofeina sau zahar in cantitate mare, deoarece sunt diuretice, si alimente cu un continut mare de grasimi. Mancati fructe si legume, mai ales pepene, prune si rosii.


4. Este bine sa mentinem inchise toate ferestrele casei cand temperatura exterioara este mai mare decat cea din spatiul deschis, iar aerul conditionat trebuie reglat la o temperatura cu 5 grade sub temperatura ambientala.


Cremele cu factor de protectie sunt obligatorii


De asemenea, dermatologii avertizeaza ca si pielea trebuie protejata corespunzator, deoarece razele solare ultraviolete sunt din ce in ce mai agresive, din cauza faptului ca nu mai sunt filtrate corespunzator de stratul de ozon care s-a subtiat. Ei spun ca nu trebuie neaparat sa mergem la plaja ca sa folosim o crema de protectie.


Cremele cu factor de protectie sunt recomandate si persoanelor care merg pe jos sau conduc masina.In aceste situatii, crema cu factor de protectie solara se aplica pe zonele care nu sunt acoperite de haine - fata, maini, explica prof. univ. dr. Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi.


Potrivit dermatologilor, lotiunile si cremele cu factor de protectie solara (FPS) trebuie alese in functie de tipul de piele pe care il avem fiecare dintre noi. Astfel, persoanele cu pielea foarte deschisa la culoare este indicat sa foloseasca o crema cu factor de protectie mai mare.


Medicamentele devin periculoase pe canicula


Medicii ne avertizeaza ca trebuie sa fim atenti si la medicamentele pe care le luam. Astfel canicula poate accelera efectul acestora cu efecte negatice asupra starii generale de sanatate.


Stari de lesin, accelerari anormale ale batailor inimii sau dureri intense de cap - acestea sunt principalele efecte adverse aparute, pe canicula, in urma administrarii anumitor tratamente. Medicamentele impotriva hipertensiunii arteriale, diureticele si hormonii tiroidieni se numara printre cele care pot da reactii adverse neasteptate pe timp de canicula, atentioneaza medicii.


Specialistii spun ca unii bolnavi pot beneficia de o reducere a dozelor pe timpul verii, insa singurul care decide schema de tratament este medicul curant.


Indice de confort termic peste pragul critic
4.45 / 5  (232)

Imagini
Indice de confort termic peste pragul critic

Adaugă un comentariu


Din aceeaşi categorie


Explozie la o conductă de gaze în Drumul Taberei

Explozie la o conductă de gaze în Drumul Taberei

Social12 mar 2012, 09:06

Explozie la o ţeavă de gaze în cartierul Drumul Taberei din Capitală! Pompierii au fost alertaţi de câţiva localnici că în zonă se simţea miros puternic de gaze. Incidentul nu s-a soldat însă cu pagube şi nici cu victime! Pompierii şi o echipă de la Distrigaz au venit la faţa locului pentru a asigura zona. Deflagraţia a avut loc în subteran, iar...


Veşti proaste pentru abonaţii RATB: A fost introdus un număr maxim de călătorii, ca la metrou

Social12 mar 2012, 09:04

Veşti proaste pentru cei care folosesc mijloacele de transport în comun în Bucureşti. Locuitorii Capitalei nu vor mai putea să circule nelimitat cu autobuzele. Abonamentul pe toate liniile, care costă 50 de lei pe lună, va putea fi folosit de maxim 200 de ori, iar cel pe două linii, de 120 de ori. Pe de altă parte, abonamentele de o zi vor putea...



1000 de protestatari în Valea Jiului: "Nu ne provocaţi că o să regretaţi"

1000 de protestatari în Valea Jiului: "Nu ne provocaţi că o să regretaţi"

Social6 mar 2012, 12:59

Personalul TESA de la cele şapte exploatări miniere din Valea Jiului s-a alăturat, marţi la prânz, minerilor care protestează în faţa Companiei Naţionale a Huilei din (CNH) din Petroşani, astfel că numărul participanţilor la acţiune a ajuns la aproximativ o mie. Celor aproximativ 500 de mineri din schimbul întâi de la cele şapte exploatări miniere...


Deţinutele din Penitenciarul Târgşor vor primi cărţi de 8 Martie

Deţinutele din Penitenciarul Târgşor vor primi cărţi de 8 Martie

Social5 mar 2012, 16:29

Cele 650 de femei aflate după gratii în Penitenciarul Târgşor vor primi în dar cărţi şi manuale cu ocazia zilei de 8 Martie, în cadrul unui proiect de responsabilitate socială intitulat Mărţişoare de REeducare, anunţă iniţiatorii proiectului, scrie NewsIn. Darurile, spun iniţiatorii proiectului, reprezintă pentru deţinute o nouă şansă. "Pentru...



O casă din zona Ştirbei Vodă a luat foc

O casă din zona Ştirbei Vodă a luat foc

Social26 feb 2012, 10:24

Panica s-a răspândit aseară printre locuitorii zonei Ştirbei Vodă din Capitală, unde un incendiu a cuprins casa unui bătrân. Imediat ce au văzut flăcările, vecinii au chemat pompierii. Focul n-a făcut nicio victimă, dar, până să-l stingă militarii, a pus în pericol locuinţele aflate în apropiere. Vecinii spun că bătrânul, care stă cu chirie...


O mamă şi-a tăiat copilul în bucăţi

O mamă şi-a tăiat copilul în bucăţi

Social25 feb 2012, 10:03

O femeie şi-a ucis bebeluşul în vârstă de şase luni, tăindu-l în bucăţi, în locuinţa situată pe strada Republicii, din Braşov. Ceilalţi copii ai femeii au fost luaţi de angajaţii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Braşov. Familia ar face parte dintr-un cult care interzice avortul, susţine o publicaţie locală. Femeia şi-a secţionat în bucăţi...



"Primim munţi de CV-uri, dar nici măcar unul nu e bun"

"Primim munţi de CV-uri, dar nici măcar unul nu e bun"

Social24 feb 2012, 10:11

În mod surprinzător, o parte dintre firmele care angajează personal entry-level susţin că nu primesc nici măcar un singur CV eligibil, în ciuda faptului că numărul candidaţilor este de ordinul miilor. Potrivit unui studiu realizat recent de firma Daedalus Millward Brown, 5% dintre angajatori nu au găsit niciun CV care să corespundă cerinţelor, iar...


La minus 15 grade: Blocul fără pereţi exteriori

La minus 15 grade: Blocul fără pereţi exteriori

Social9 feb 2012, 11:11

Caz incredibil în Piteşti! Peste 300 de oameni locuiesc la -15 grade, într-un bloc care arată ca după război. Unele apartamente ale unui bloc din Piteşti nu au pereţi exteriori, din cauză că o firmă de construcţie a abandonat lucrarea de extindere pe care o contractase cu proprietarii apartamentelor. Acum, aceştia nu au încotro decât să îndure...



Arafat: Peste 40 de medici şi pompieri încearcă să ajungă la o gravidă cu naştere complicată

Arafat: Peste 40 de medici şi pompieri încearcă să ajungă la o gravidă cu naştere complicată

Social6 feb 2012, 22:54

Peste 40 de paramedici şi pompieri încearcă să ajungă la o gravidă din localitatea Vitileasa din judeţul Vrancea, care are o naştere cu complicaţii, a declarat, luni seară, la finalul videoconferinţei cu prefecţii, subsecretarul de stat Raed Arafat. Potrivit lui Raed Arafat, femeia se află într-un dispensar din Vintileasa, doi medici, unul...


PDL Cluj ar susţine necondiţionat candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca

PDL Cluj ar susţine necondiţionat candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca

Social6 feb 2012, 22:49

Prim-vicepreşedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian, a declarat, luni, că filiala ar susţine necondiţionat o eventuală candidatură a lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca, în cazul în care el ar decide să candideze pentru funcţia de primar, întrucât este un simbol al oraşului. Alexandru Coroian a declarat luni că fostul premier va avea sprijinul...



Bulgaria închide patru puncte de trecere a frontierei cu România

Bulgaria închide patru puncte de trecere a frontierei cu România

ExternSocial6 feb 2012, 03:33

Guvernul de la Sofia a decis închiderea a patru puncte de trecere a frontierei între Bulgaria şi România începând de duminică, de la ora 18.00 (18.00, ora României), anunţă Ministerul bulgar de Interne, citat de site-ul agenţiei Focus. Sofia a explicat că poliţia de frontieră bulgară a primit o informare de la omologii români în legătură cu...


Linii de cale ferată închise, 42 de trenuri anulate

Linii de cale ferată închise, 42 de trenuri anulate

Social5 feb 2012, 18:32

Liniile de cale ferată între staţiile Urziceni - Slobozia, Bucureşti Sud - Olteniţa şi Chiajna - Jilava, sunt închise din cauza viscolului şi a ninsorii, anunţă Ministerul Transporturilor. Peste 40 de trenuri au fost anulate.




Căutare
Specificaţi termenii de căutare:


Newsletter
Introduceţi o adresă de email pentru a primi ştirile la prima oră:



Ştiri citite acumUltimele ştiri
Guvernul taie salariile si pensiile, ministerele fac angajari si infiinteaza centreGuvernul taie salariile si pensiile, ministerele fac angajari si infiinteaza centre
Social11 jun 2010, 00:00

In timp ce Executivul vrea sa taie in carne vie cu scaderi de salarii, pensii si concedieri, unele ministere si agentii subordonate scot la concurs...


Vara asta se poarta culorile tari la capitolul lac de unghii
Frumuseţe26 jun 2010, 00:00

Impozitul pentru cei ce au mai multe locuinte, scos din OUGImpozitul pentru cei ce au mai multe locuinte, scos din OUG
Economie28 jun 2010, 00:00

Prevederile privind aplicarea unor impozite suplimentare pentru cei care au mai multe locuinte au fost eliminate luni din OUG de modificare a Codului...


Google isi va plati mai bine angajatii homosexuali
Media4 jul 2010, 00:00

Istoricul Marius Oprea promite ca da publicitatii lunar o lista cu securisti si informatoriIstoricul Marius Oprea promite ca da publicitatii lunar o lista cu securisti si informatori
Politică22 jul 2010, 00:00

Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a anuntat, la Universitatea de Vara Balvanyos, ca pregateste un...


Fosta iubita a lui Cristi Tabara: Mi-a recunoscut ca a avut o curiozitate legata de fiica mea
Social29 jul 2010, 00:00

Imbranceli la PD-L Constanta, pentru sefia filialeiImbranceli la PD-L Constanta, pentru sefia filialei
Politică31 jul 2010, 00:00

Imbranceli intre membrii PD-L Constanta. Mai multi democrat-liberali au fost la un pas sa se ia la bataie in fata Casei de Cultura. Doua tabere din...


Focuri de arma in centrul orasului Constanta
Social14 sep 2010, 00:00

Google TV si-a lansat site-ul de prezentareGoogle TV si-a lansat site-ul de prezentare
Media5 oct 2010, 00:00

Google a lansat site-ul de prezentare a viitoarei platforme Google TV. Aceasta va permite utilizatorilor sa acceseze internetul direct pe ecranul...


Fiul lui Victor Ponta, pilot de curse pe masina tatalui
Politică9 nov 2010, 00:00

Grupul PPE asteapta "un semnal puternic" privind aderarea Romaniei si Bulgariei la SchengenGrupul PPE asteapta "un semnal puternic" privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen
Extern30 jan 2011, 00:00

Grupul PPE din Parlamentul European a cerut Frantei si Germaniei sa ofere un semnal politic puternic Romaniei si Bulgariei privind perspectivele...


Gheorghe Marmureanu: Cutremurul din Noua Zeelanda are efecte pozitive pentru noi
Social22 feb 2011, 00:00

Guvernul va interzice etnobotanicele: Amenzi de până la 100.000 lei şi închisoare până la opt aniGuvernul va interzice etnobotanicele: Amenzi de până la 100.000 lei şi închisoare până la opt ani
Social4 mar 2011, 19:48

Guvernul va interzice vânzarea şi deţinerea substanţelor etnobotanice, va confisca marfa pentru un interval de până la 18 luni, cu suspendarea...


Tăriceanu:Dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe legea privind salariile profesorilor, atacăm la CCR
Politică1 apr 2011, 16:04

Incendiu la o tabără de romi din Orly, atacată în ianuarie ca răzbunare după moartea unui românIncendiu la o tabără de romi din Orly, atacată în ianuarie ca răzbunare după moartea unui român
Extern15 apr 2011, 15:34

Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-o tabără de romi din Orly, după ce, în luna ianuarie, aceeaşi tabără a fost incendiată, ca...


Hossu: Mă surprinde că preşedintele ia poziţii prin care se substituie premierului
Politică10 aug 2011, 02:36

Taurul ucigaş dublează preţul la bilete în Spania: a ucis a treia persoanăTaurul ucigaş dublează preţul la bilete în Spania: a ucis a treia persoană
Extern15 aug 2011, 18:32

Festivalul San Fermin de la Pamplona nu este singurul de acest fel din Spania. Autorităţile din mai multe oraşe scot taurii pe străzi pentru a distra...


Incendiu Deltă: Primele măsuri luate vor fi împotriva turismului ilegal, potrivit Gărzii de Mediu
Mediu21 aug 2011, 11:31

NASA: Satelitul american care se va prăbuşi vineri pe Pământ nu va cădea în America de NordNASA: Satelitul american care se va prăbuşi vineri pe Pământ nu va cădea în America de Nord
Ştiinţă23 sep 2011, 12:26

Satelitul american de mărimea unui microbuz care se va prăbuşi vineri pe Pământ nu va cădea în America de Nord, potrivit NASA, care nu a oferit joi...


Hackerul "Vlădutz", condamnat şi obligat la plata unor despăgubiri de peste 155.000 de dolari
Justiţie8 dec 2011, 23:56

Chat


Horoscop
berbectaurgemeniracleufecioarăbalanţăscorpionsăgetătorcapricornvărsătorpeşti



Ştiri
Cel mai scump euro din istorie. Leul se prăbuşeşte pe interbancar
Cel mai scump euro din istorie. Leul se prăbuşeşte pe interbancar
Economie16 mar 2012, 12:15

Cursul de schimb a rămas peste 4,38 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, într-o...

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind energia electrică
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind energia electrică
Social16 mar 2012, 12:12

Executivul a aprobat vineri, în şedinţa extraordinară convocată la Palatul Victoria, proiectul de...

Nicolae Timofti, ales preşedinte al Republicii Moldova
Nicolae Timofti, ales preşedinte al Republicii Moldova
Extern16 mar 2012, 12:10

Parlamentul de la Chişinău l-a votat, vineri, pe magistratul Nicolae Timofti în funcţia de...

Putin decretează patru zile libere pentru ca ruşii să se ocupe de "grădinărit"
Putin decretează patru zile libere pentru ca ruşii să se ocupe de "grădinărit"
Extern15 mar 2012, 18:21

Premierul rus Vladimir Putin a decretat joi patru zile libere, inclusiv 7 mai, ziua învestiturii...

Voinescu, despre mesajul premierului ungar: Agitaţiuni, vorbe aruncate provocator peste gard
Voinescu, despre mesajul premierului ungar: Agitaţiuni, vorbe aruncate provocator peste gard
Politică15 mar 2012, 18:19

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a caracterizat joi ca fiind o agitaţiune şi "vorbe...

Brianna Caradja, din nou în duba jandarmilor
Brianna Caradja, din nou în duba jandarmilor
Social15 mar 2012, 18:16

Brianna Caradja a ajuns din nou în duba jandarmilor! De aceasta dată, prinţesa protesta alături de...

Cristian Borcea se simte bine, însă va mai rămâne internat câteva zile
Cristian Borcea se simte bine, însă va mai rămâne internat câteva zile
Sport15 mar 2012, 18:13

Acţionarul dinamovist Cristian Borcea se simte bine, însă va mai rămâne internat câteva zile la...

Doi militari au fost împuşcaţi mortal în Franţa
Doi militari au fost împuşcaţi mortal în Franţa
Extern15 mar 2012, 18:10

Doi militari au fost ucişi în apropierea unei baze militare în sud-vestul Franţei, notează BBC. Un...

Berca şi-a concediat un consilier şi le-a înlocuit celorlalţi maşinile de lux cu Loganuri
Berca şi-a concediat un consilier şi le-a înlocuit celorlalţi maşinile de lux cu Loganuri
Politică15 mar 2012, 18:07

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, l-a concediat, joi, pe consilierul Nicolae...

Etiopia a atacat o ţară vecină
Etiopia a atacat o ţară vecină
Extern15 mar 2012, 18:02

Forţele etiopiene au lansat un asalt militar în interiorul statului Eritreea, au declarat oficiali...

Plăcintă jr, trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor
Plăcintă jr, trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor
Justiţie14 mar 2012, 10:31

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, marţi, pe fiul senatoarei PDL de Vrancea Sorina Plăcintă la...

Nemţii caută genii în România. Universităţile oferă finanţare pentru cercetare şi studiu
Nemţii caută genii în România. Universităţile oferă finanţare pentru cercetare şi studiu
Educaţie13 mar 2012, 10:46

Cele mai importante centre universitare tehnice din Germania pleacă să racoleze genii în România...


Show Biz
Poveste emoţionantă - doi bătrâni căsătoriţi de 61 de ani au murit la distanţă de câteva ore
Poveste emoţionantă - doi bătrâni căsătoriţi de 61 de ani au murit la distanţă de câteva ore
Monden12 jan 2012, 14:33

Există tot felul de poveşti frumoase de iubire, dar puţine dintre ele sunt atât de emoţionante ca...

Angelina şi Brad, în vizită la Barack Obama, în Biroul Oval
Angelina şi Brad, în vizită la Barack Obama, în Biroul Oval
Monden12 jan 2012, 14:28

Angelina Jolie şi Brad Pitt au avut o întâlnire cu preşedintele american Barack Obama la Casa Albă...

Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase - gata de nuntă: "Verighetele sunt gata, dar nu ne grăbim să ne luăm"
Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase - gata de nuntă: "Verighetele sunt gata, dar nu ne grăbim să ne luăm"
Monden6 jan 2012, 13:10

Ilie Nastase a cerut-o pe timişoreanca Brigitte Sfăt în căsătorie, a comandat şi verighetele la un...

Ce filme se află pe lista a propunerilor pentru nominalizare la Oscarul pentru efecte speciale
Ce filme se află pe lista a propunerilor pentru nominalizare la Oscarul pentru efecte speciale
Filme5 jan 2012, 19:32

Cel mai recent film din franciza X-Men şi filmul 3D regizat de Martin Scorsese Hugo se regăsesc...

David Beckham, aproape gol pentru linia lui de lenjerie intimă
David Beckham, aproape gol pentru linia lui de lenjerie intimă
Monden4 jan 2012, 13:21

Fotbalistul a decis să le facă un mic cadou admiratoarelor şi să dea publicităţii pozele pentru...

Andreea Marin, despre relaţia cu Bănică: "Cei care vor să ne despartă mai mult ne unesc"
Andreea Marin, despre relaţia cu Bănică: "Cei care vor să ne despartă mai mult ne unesc"
Vedete25 dec 2011, 11:35

Andreea Marin a acordat un interviu exclusiv pentru D-Paparazzi , in care vedeta de televiziune...

Irinel ştia că Monica a făcut sex pe bani
Irinel ştia că Monica a făcut sex pe bani
Monden25 dec 2011, 11:32

Irinel s-a obişnuit cu surprizele neplăcute din partea fostei sale soţii, Monica Gabor, care i-a...

Andreea Marin, la Revoluţie: "În decembrie '89 eram într-o tabără de matematică"
Andreea Marin, la Revoluţie: "În decembrie '89 eram într-o tabără de matematică"
Vedete22 dec 2011, 10:50

Andreea Marin şi-a readus aminte momente grele din copilările, din '89, de la Revoluţie, dar...

Lăzescu: Reforma TVR începe în ianuarie şi presupune reducerea cu 10% a angajaţilor
Lăzescu: Reforma TVR începe în ianuarie şi presupune reducerea cu 10% a angajaţilor
Media22 dec 2011, 10:44

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al TVR, a declarat că reforma TVR va începe în...

Mihaela Rădulescu aşa cum n-aţi mai vazut-o: cu pistolul în mână la Revoluţia din 1989
Mihaela Rădulescu aşa cum n-aţi mai vazut-o: cu pistolul în mână la Revoluţia din 1989
Vedete22 dec 2011, 10:28

Mihaela Rădulescu confirmă, în exclusivitate pentru ,,ring", că ea este tânăra blondă ce apare în...

Mădălina Ghenea i-a spus "adio" lui DiCaprio
Mădălina Ghenea i-a spus "adio" lui DiCaprio
Monden20 dec 2011, 11:11

Cu toate că presa din România şi cea internaţională au vuit despre idila dintre româncă şi actorul...


Life Style
O tânără din Braşov va reprezenta România la Miss Tourism International 2011, în Malaezia
O tânără din Braşov va reprezenta România la Miss Tourism International 2011, în Malaezia
FrumuseţeMonden8 dec 2011, 21:54

Andrada Costina Fliundra, o tânără în vârstă de 22 de ani din Braşov, va reprezenta România la Miss...

A murit cel mai bătrân câine din lume
A murit cel mai bătrân câine din lume
BizarExtern8 dec 2011, 15:29

Japonia, o ţară obişnuită deja cu recordurile de longevitate umană, a înregistrat în această...

Job-ul ideal - biliard, jocuri video, sală de forţă şi cafenea la un loc
Job-ul ideal - biliard, jocuri video, sală de forţă şi cafenea la un loc
Inedit8 dec 2011, 15:08

Există un loc în care oricărui angajat i-ar plăcea să lucreze. Mulţi l-ar considera serviciul...

Are 114 kilograme şi dansează la bară
Are 114 kilograme şi dansează la bară
Bizar8 dec 2011, 12:08

Crezi că dansul la bară e rezervat fetelor slabe, flexibile şi cu picioare lungi? O americancă de...

Un artist a descoperit mai multe animale în Mona Lisa lui Leonardo da Vinci
Un artist a descoperit mai multe animale în Mona Lisa lui Leonardo da Vinci
Bizar7 dec 2011, 10:23

Codul lui da Vinci nu mai are secrete. Un artist american susţine că a reuşit să afle un secret...

Descoperă mirosurile care ne păcălesc să facem cumpărături!
Descoperă mirosurile care ne păcălesc să facem cumpărături!
Bizar6 dec 2011, 16:06

Nu numai promoţiile duc la explozia vânzărilor din hipermarket. Magazinele recurg la tot felul de...

2012 - secete cumplite şi femei la putere, spune un astrolog rus
2012 - secete cumplite şi femei la putere, spune un astrolog rus
Bizar6 dec 2011, 16:01

Astrologul rus Tamara Globa Mikhailovna susţine că anul 2012 nu va aduce cu sine sfârşitul lumii...

Un terrier a stat îngropat 20 de zile. Cum a reuşit să iasă singur din capcană
Un terrier a stat îngropat 20 de zile. Cum a reuşit să iasă singur din capcană
Fun4 dec 2011, 10:23

Un terrier, pe numele său Bilbo, în încercarea de a prinde un iepure, a fost atras în vizuina...

Apocalipsa mayaşă: "Totul este marketing", spun cercetătorii
Apocalipsa mayaşă: "Totul este marketing", spun cercetătorii
Fun3 dec 2011, 12:31

Dacă sunteţi îngrijoraţi că vine sfârşitul lumii, conform profeţiilor maya, staţi liniştiţi. Tot...

Agenţia Regională de Mediu ameninţă cu închiderea combinatul Azomureş
Agenţia Regională de Mediu ameninţă cu închiderea combinatul Azomureş
Mediu2 dec 2011, 10:13

Dacă nu se vor face investiţii suplimentare pentru reducerea poluării, Agenţia Regională de Mediu...

Poveste pescărească: a fost prins un morun de 93 de kilograme
Poveste pescărească: a fost prins un morun de 93 de kilograme
Inedit29 nov 2011, 15:40

Un morun viu de 93 de kilograme, pescuit în zona Borduşani a Braţului Borcea, a fost găsit de...

O femeie din Franţa a murit de cancer limfatic din cauza implanturilor mamare
O femeie din Franţa a murit de cancer limfatic din cauza implanturilor mamare
FrumuseţeExternSănătate25 nov 2011, 16:27

Un scandal a izbucnit în Franţa după ce o femeie a murit de cancer limfatic, cauza se pare a fi...


Turism
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
EconomieRomânia4 jul 2011, 12:47

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în primele cinci luni ale...

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România26 jun 2011, 13:45

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă, dar nu ştie încă...

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
SocialRomânia18 jun 2011, 13:15

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare. Aşa îi întâmpină litoralul...

Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Internaţional17 jun 2011, 13:03

O plajă de pe insula St. Marteen din Caraibe este locul preferat de turiştii care pe lângă bronzul...

Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
România12 jun 2011, 14:15

Askmen.com a făcut un top al celor mai bune plaje din lume cu voluptăţi garantate pentru vânătorii...

Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
EconomieRomânia7 jun 2011, 22:21

Chiriile pentru apartamentele din zona litoralului au înregistrat o scădere moderată în acest an...

Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
EconomieRomânia3 jun 2011, 15:53

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în aprilie cu 5,1% faţă de...

Criză în turism. Numărul turiştilor din hoteluri scade
Criză în turism. Numărul turiştilor din hoteluri scade
EconomieRomânia25 may 2011, 14:46

Turismul românesc nu a ieşit din criză, iar în primul trimestru al acestui an numărul turiştilor...

Şapte minuni ale lumii, despre care nu ştiai că există
Şapte minuni ale lumii, despre care nu ştiai că există
IneditŞtiinţăInternaţionalUPDATE23 may 2011, 04:09

Marele Zid Chinezesc, piramidele egiptene, Stonehenge sau Taj Mahal sunt constructii care au uimit...

Cele mai spectaculoase privelişti de la înălţime
Cele mai spectaculoase privelişti de la înălţime
IneditInternaţional22 may 2011, 01:32

Dacă vrei să vezi câteva imagini cu adevărat spectaculoase, atunci nu trebuie să ratezi câteva...