Presedintele Traian Basescu, asteptat la Iasi si la Focsani de Ziua Unirii
Politică23 jan 2011, 00:00
Presedintele Traian Basescu este asteptat, luni, la Iasi si la Focsani la manifestarile organizate la implinirea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Romane si la care si-au anuntat participarea si liderii PSD si PNL Victor Ponta si Crin Antonescu si mai multi ministri, intre care Elena Udrea, potrivit Mediafax.
Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, a declarat ca Administratia Prezidentiala a confirmat prezenta sefului statului la festivitatile de la Iasi, acesta urmand sa ajunga in oras in cursul diminetii de luni.
La manifestarile de la Iasi vor fi prezenti liderii celor doua partide, Victor Ponta si Crin Antonescu, dar si presedintele Senatului, Mircea Geoana.
De asemenea, liderii ieseni ai PDL au anuntat ca la festivitati vor asista si ministrul Dezvoltarii Regionale Elena Udrea, ministrul de Externe Teodor Baconschi si ministrul Economiei Ion Ariton.
Manifestarile care vor fi organizate luni la Iasi, de Ziua Unirii, vor incepe la ora 10.00 in Piata Unirii, in program figurand discursuri ale oficialitatilor, un ceremonial religios, depuneri de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, defilarea garzii de onoare, precum si hora Unirii.
Dupa terminarea manifestarilor din Piata Unirii, oficialitatile se vor deplasa la Biserica Trei Ierarhi, unde vor depune coroane de flori la mormantul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Liderii locali ai PSD si PDL Gheorghe Nichita si Mihaela Popa au facut apel atat la politicieni, cat si la simpatizantii partidelor sa nu politizeze festivitatile de la Iasi organizate de Ziua Unirii.
Primaria si Garnizoana Iasi vor oferi aproximativ 5.000 de portii de fasole cu carnati participantilor la manifestarile din oras, actiunea urmand sa aiba loc in centrul municipiului. In oras vor fi impartite 5.000 de stegulete tricolore si 2.500 de cocarde.
Primaria Iasi a alocat aproximativ 500.000 lei pentru organizarea manifestarilor dedicate Unirii Principatelor.
La Focsani, manifestarile sunt programate sa inceapa la ora 11.00, insa seful statului este asteptat sa ajunga in jurul orei 15.30.
Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, sustine ca seful statului a confirmat prezenta la manifestarile de la Focsani.
Oprisan a mai spus ca la manifestari va participa si presedintele PSD, Victor Ponta, care va fi insotit de Ecaterina Andronescu, Ilie Sirbu, Dan Nica si Dan Sova.
De asemenea, administratia judeteana a transmis invitatii premierului Emil Boc, tuturor ministrilor, dar si liderilor PNL, Crin Antonescu si PC, Daniel Constantin, insa acestia nu confirmasera, pana duminica, participarea.
Manifestarile dedicate aniversarii a 152 de ani de la Unirea Principatelor Romane se vor desfasura in Piata Teatrului Maior Gheorghe Pasatia.
Programul manifestarilor va incepe la ora 11.00, la Muzeul Unirii din Focsani, unde vor avea loc cateva scenete menite sa marcheze aniversarea a 152 de ani de la Unirea Principatelor. Evenimentul va fi organizat in colaborare cu elevii Colegiului Economic "Mihail Kogalniceanu si Colegiului Al. I Cuza.
Conform programului transmis de autoritatile judetene, de la ora 15.30 manifestarile se vor muta in Piata Teatrului, unde presedintele Traian Basescu va primi onorul de la Regimentul de Garda Bucuresti, urmat de discursurile oficilitatilor. In jurul orei 16.30 va avea loc Hora Unirii, iar manifestarile se vor incheia cu defilarea militarilor din Granizoana Focsani.
Sursa: Mediafax
(220)






























































































