Educaţie12 dec 2011, 12:02Inna, Alexandra Stan şi vedetele Playboy par să fie modelele liceenelor din România, se poate vedea într-un nou videoclip controversat apărut pe YouTube, realizat în timpul Balul Bobocilor de anul acesta al Colegiului Tehnic de Comunicaţii N.V.Karpen din Bacău. Ţinute sumare, dansuri lascive şi chiar dansuri în poală. Nu este vorba despre un...
Educaţie7 dec 2011, 09:56Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus aseară, la Gala de Excelenţă a Romilor, că a avut un moment în viaţă în care a vrut să renunţe la studii pentru a încerca meseria de lingurar. Pasiunea din copilărie pentru cioplirea lemnului pentru a obţine linguri s-ar fi transformat probabil într-o meserie, dacă nu ar fi venit intervenţia unui prieten...
Educaţie22 nov 2011, 10:03Peste 200 de cadre didactice din toată ţara pichetează, marţi, de la ora 11.00, sediul Ministerului Educaţiei din Bucureşti. Profesorii vor picheta sediul Ministerului Educaţiei cerând în principal alocarea unui procent de 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru învăţămân, scrie Agerpres. La acţiunile de pichetare vor participa atât membrii ai...
EducaţieSocial21 nov 2011, 17:16Circa 600 de cadre didactice din Turnu Măgurele au declanşat, luni dimineaţă, un protest spontan şi refuză să mai intre la ore până când nu-şi vor primi salariile restante şi nu se va rezolva problema încălzirii unităţilor de învăţământ, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii sindicatului local. "Nu am mai primit bani din septembrie, pentru că...
Educaţie6 nov 2011, 11:26Eleva de la Liceul Jean Monnet din Capitală care susţine că ar fi fost violată riscă sancţiuni disciplinare. Conducerea liceului de prestigiu Jean Monnet din Capitală a deschis propria anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat de fapt în excursia de la Predeal. Sursa: Realitatea
EducaţieSocial20 oct 2011, 14:18Elevii şi preşcolarii intră vineri în vacanţă, care va dura până la 30 octombrie, potrivit Ordinului privind structura anului şcolar 2010-2011, emis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Structura anului şcolar 2011-2012 a fost modificată faţă de cea a anului în trecut, astfel încât vacanţa de iarnă şi cea de primăvară vor fi mai lungi cu o...
Educaţie12 oct 2011, 11:28Trei zile de suspendare dacă mestecă gumă în clasă sau pe holurile liceului. Asta este pedeapsa pe care o primesc elevii unui liceu din Târgu Jiu. Conducerea Liceului Gheorghe Magheru" din Târgu-Jiu, a luat aceasta decizie după ce în scoala au fost puse machete de pe care guma nu poate fi îndepărtată. Aşadar, mestecatul gumei la şcoală este...
Educaţie11 oct 2011, 12:28Ministrul Educaţiei pare să fie, în ultima vreme, cel mai mediatizat membru al Cabinetului Boc. Recent, Daniel Funeriu a intrat în vizorul lui Gabriel Liiceanu. Schimbul de replici dintre cei doi, concretizat deja în două scrisori deschise semnate de Liiceanu, a pornit de la aprecierile acestuia cu privire la anomaliile sistemului de admitere în...
Educaţie3 oct 2011, 12:35Căminele universităţilor de stat din România pot găzdui doar 21% din numărul total de studenţi, iar unele instituţii de învăţământ superior percep ilegal taxe de rulment şi nu au cantine - acestea sunt doar trei dintre problemele reclamate de studenţi, la începutul noului an universitar. Potrivit unui studiu realizat de Alianţa Naţională a...
Educaţie2 oct 2011, 10:57Ministerul Educaţiei dă instrucţiuni pentru peticirea catedrelor neocupate din şcoli. Sute de profesori au plecat din învăţământ numai în prima lună de la începerea anului. Aşa că Ministerul a transmis şcolilor că trebuie să organizeze singure examene, pentru a angaja noi profesori. Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva chiar în...
Educaţie21 sep 2011, 10:01Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Andrei Marga, se gândeşte să părăsească universitatea la conducerea căreia a fost aproape 20 de ani. El ar putea preda la o universitate din străinătate din 2012. În martie 2012, mandatul de rector al lui Andrei Marga la Universitatea Babeş-Bolyai se încheie. Întrebat ce planuri de viitor...
EducaţiePoliticăSocial20 sep 2011, 20:15Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, consideră că rezistenţa la reformă din învăţământul universitar are ca nucleu dur un grup de doi-trei foşti miniştri care au reuşit să transforme universităţile în prizoniere ale unor interese ilegitime. "În România, de-a lungul timpului, universităţile au fost prizonierele unui grup restrâns de oameni...