Romania, depasita in premiera de Bulgaria si Grecia la perceptia coruptiei
Social26 oct 2010, 00:00
Anul trecut, Romania, Bulgaria si Grecia erau codasele UE si se situau la egalitate, cu acelasi scor in Indexul de perceptie al coruptiei realizat Transparency International. Anul acesta, Romania ocupa locul 69, din 178 de tari monitorizate), in timp ce Bulgaria are e pe pozitia 73, iar Grecia sta cel mai prost dintre tarile Uniunii Europene, (locul 78).
Coruptia este perceputa mai puternic in Grecia si Bulgaria decat in Romania, potrivit Indexului de perceptie al coruptiei din 2010 intocmit de Transparency International, un indicator ce isi propune sa masoare coruptia din sectorul public al fiecarei tari, scrie NewsIn.
Anul trecut, Romania, Bulgaria si Grecia erau codasele UE si se situau la egalitate, cu acelasi scor (3,8) in materie de perceptie a coruptiei. In indexul de anul acesta, Romania are un scor de 3,7 (ocupand locul 69 din 178 de tari monitorizate), in timp ce Bulgaria are 3,6 (locul 73), iar Grecia sta cel mai prost dintre tarile Uniunii Europene, cu un scor de 3,5 (locul 78).
In Indexul intocmit de Transparency International, cu cat o tara realizeaza un scor mai mic, cu atat perceptia coruptiei este mai mare.
Anul acesta pe primele locuri sunt Danemarca (isi mentine scorul si pozitia de anul trecut), Noua Zeelanda si Singapore, toate cu un indice de 9,3, iar ultimele locuri sunt ocupate de Afganistan si Myanmar (cu 1,4) si Somalia (1,1).
Indicele de perceptie a coruptiei este un indicator compozit, care se bazeaza pe 13 anchete diferite realizate in randul expertilor si oamenilor de afaceri. Anchetele-sursa pentru Indexul din 2010 au fost realizate intre ianuarie 2009 si septembrie 2010, precizeaza Transparency International.
Fata de 2009 si 2008, Romania inregistreaza o perceptie a coruptiei usor mai mare in 2010. In 2009 si 2008 Romania a avut un scor de 3,8, iar in 2010 indicele este de 3,7. Bulgaria a avut un scor mai bun anul trecut (3,8), dar mai prost fata de 2008, cand a fost egal cu cel de anul acesta (3,6).
Coruptia in Romania este perceputa la fel ca in Brazilia, Cuba, Muntenegru, state care au acelasi scor (3,7) cu tara noastra. In schimb, tari precum Rwanda (4), Ghana (4,1) si Botswana (5,8) sunt percepute ca fiind mai putin corupte ca Romania.
Republica Moldova este pe locul 105, cu indicele de 2,9 (un regres fata de Indexul din 2009, cand avea un scor de 3,3), fiind la egalitate cu Algeria, Argentina, Kazahstan si Senegal, dar inaintea Kosovo (care ocupa locul 110, cu indicele 2,8).
Sursa: Realitatea
(187)





























































































