Delta

Scaderea salariilor cu 25 procente va conduce la colapsul sistemului sanitar, avertizeaza sindicalistii

Social11 jun 2010, 00:00


Scaderea salariilor cu 25 procente va conduce la colapsul sistemului sanitar, avertizeaza sindicalistii

Masura de reducere a salariilor bugetarilor cu 25 va avea ca efect intrarea in colaps a sistemului sanitar din Romania, scaderea contributiilor pentru sanatate ale angajatilor si plecarea specialistilor in alte tari,avertizeaza Comitetul Director al Federatiei Solidaritatea Sanitara din Romania.


Potrivit sindicalistilor, masura de reducere a salariilor va avea ca efect imediat scaderea contributiei pentru sanatate a angajatilor si angajatorilor si cresterea cu 30 procente a specialistilor din domeniul sanitar care vor pleca pentru munca in strainatate, ceea ce va conduce la o scadere a calitatii si cantitatii serviciilor acordate. In plus, va avea loc o accentuata demotivare a personalului din sistemul sanitar.


Avand in vedere fapul ca de la 1 iulie cea mai mare parte a unitatilor sanitare vor trece la autoritatile locale, la care se adauga alte masuri de descentralizare, consecintele acestei masuri vor fi cu atat mai grave. Estimam ca aceste efecte cumulate vor conduce la scaderea capacitatii de a acordare a ingrijirilor de sanatate in sistemul sanitar cu peste 35, fapt care, in contextul unui numar foarte mare de probleme deja existente in sanatate, echivaleaza cu intrarea in colaps a intregului sistem", avertizeaza presedintele Federatiei Solidaritatea Sanitara, Viorel Rotila.


Scaderea salariilor cu 25 procente va conduce la colapsul sistemului sanitar, avertizeaza sindicalistii
4.28 / 5  (215)

Imagini
Scaderea salariilor cu 25 procente va conduce la colapsul sistemului sanitar, avertizeaza sindicalistii

Adaugă un comentariu


Din aceeaşi categorie


Explozie la o conductă de gaze în Drumul Taberei

Explozie la o conductă de gaze în Drumul Taberei

Social12 mar 2012, 09:06

Explozie la o ţeavă de gaze în cartierul Drumul Taberei din Capitală! Pompierii au fost alertaţi de câţiva localnici că în zonă se simţea miros puternic de gaze. Incidentul nu s-a soldat însă cu pagube şi nici cu victime! Pompierii şi o echipă de la Distrigaz au venit la faţa locului pentru a asigura zona. Deflagraţia a avut loc în subteran, iar...


Veşti proaste pentru abonaţii RATB: A fost introdus un număr maxim de călătorii, ca la metrou

Social12 mar 2012, 09:04

Veşti proaste pentru cei care folosesc mijloacele de transport în comun în Bucureşti. Locuitorii Capitalei nu vor mai putea să circule nelimitat cu autobuzele. Abonamentul pe toate liniile, care costă 50 de lei pe lună, va putea fi folosit de maxim 200 de ori, iar cel pe două linii, de 120 de ori. Pe de altă parte, abonamentele de o zi vor putea...



1000 de protestatari în Valea Jiului: "Nu ne provocaţi că o să regretaţi"

1000 de protestatari în Valea Jiului: "Nu ne provocaţi că o să regretaţi"

Social6 mar 2012, 12:59

Personalul TESA de la cele şapte exploatări miniere din Valea Jiului s-a alăturat, marţi la prânz, minerilor care protestează în faţa Companiei Naţionale a Huilei din (CNH) din Petroşani, astfel că numărul participanţilor la acţiune a ajuns la aproximativ o mie. Celor aproximativ 500 de mineri din schimbul întâi de la cele şapte exploatări miniere...


Deţinutele din Penitenciarul Târgşor vor primi cărţi de 8 Martie

Deţinutele din Penitenciarul Târgşor vor primi cărţi de 8 Martie

Social5 mar 2012, 16:29

Cele 650 de femei aflate după gratii în Penitenciarul Târgşor vor primi în dar cărţi şi manuale cu ocazia zilei de 8 Martie, în cadrul unui proiect de responsabilitate socială intitulat Mărţişoare de REeducare, anunţă iniţiatorii proiectului, scrie NewsIn. Darurile, spun iniţiatorii proiectului, reprezintă pentru deţinute o nouă şansă. "Pentru...



O casă din zona Ştirbei Vodă a luat foc

O casă din zona Ştirbei Vodă a luat foc

Social26 feb 2012, 10:24

Panica s-a răspândit aseară printre locuitorii zonei Ştirbei Vodă din Capitală, unde un incendiu a cuprins casa unui bătrân. Imediat ce au văzut flăcările, vecinii au chemat pompierii. Focul n-a făcut nicio victimă, dar, până să-l stingă militarii, a pus în pericol locuinţele aflate în apropiere. Vecinii spun că bătrânul, care stă cu chirie...


O mamă şi-a tăiat copilul în bucăţi

O mamă şi-a tăiat copilul în bucăţi

Social25 feb 2012, 10:03

O femeie şi-a ucis bebeluşul în vârstă de şase luni, tăindu-l în bucăţi, în locuinţa situată pe strada Republicii, din Braşov. Ceilalţi copii ai femeii au fost luaţi de angajaţii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Braşov. Familia ar face parte dintr-un cult care interzice avortul, susţine o publicaţie locală. Femeia şi-a secţionat în bucăţi...



"Primim munţi de CV-uri, dar nici măcar unul nu e bun"

"Primim munţi de CV-uri, dar nici măcar unul nu e bun"

Social24 feb 2012, 10:11

În mod surprinzător, o parte dintre firmele care angajează personal entry-level susţin că nu primesc nici măcar un singur CV eligibil, în ciuda faptului că numărul candidaţilor este de ordinul miilor. Potrivit unui studiu realizat recent de firma Daedalus Millward Brown, 5% dintre angajatori nu au găsit niciun CV care să corespundă cerinţelor, iar...


La minus 15 grade: Blocul fără pereţi exteriori

La minus 15 grade: Blocul fără pereţi exteriori

Social9 feb 2012, 11:11

Caz incredibil în Piteşti! Peste 300 de oameni locuiesc la -15 grade, într-un bloc care arată ca după război. Unele apartamente ale unui bloc din Piteşti nu au pereţi exteriori, din cauză că o firmă de construcţie a abandonat lucrarea de extindere pe care o contractase cu proprietarii apartamentelor. Acum, aceştia nu au încotro decât să îndure...



Arafat: Peste 40 de medici şi pompieri încearcă să ajungă la o gravidă cu naştere complicată

Arafat: Peste 40 de medici şi pompieri încearcă să ajungă la o gravidă cu naştere complicată

Social6 feb 2012, 22:54

Peste 40 de paramedici şi pompieri încearcă să ajungă la o gravidă din localitatea Vitileasa din judeţul Vrancea, care are o naştere cu complicaţii, a declarat, luni seară, la finalul videoconferinţei cu prefecţii, subsecretarul de stat Raed Arafat. Potrivit lui Raed Arafat, femeia se află într-un dispensar din Vintileasa, doi medici, unul...


PDL Cluj ar susţine necondiţionat candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca

PDL Cluj ar susţine necondiţionat candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca

Social6 feb 2012, 22:49

Prim-vicepreşedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian, a declarat, luni, că filiala ar susţine necondiţionat o eventuală candidatură a lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca, în cazul în care el ar decide să candideze pentru funcţia de primar, întrucât este un simbol al oraşului. Alexandru Coroian a declarat luni că fostul premier va avea sprijinul...



Bulgaria închide patru puncte de trecere a frontierei cu România

Bulgaria închide patru puncte de trecere a frontierei cu România

ExternSocial6 feb 2012, 03:33

Guvernul de la Sofia a decis închiderea a patru puncte de trecere a frontierei între Bulgaria şi România începând de duminică, de la ora 18.00 (18.00, ora României), anunţă Ministerul bulgar de Interne, citat de site-ul agenţiei Focus. Sofia a explicat că poliţia de frontieră bulgară a primit o informare de la omologii români în legătură cu...


Linii de cale ferată închise, 42 de trenuri anulate

Linii de cale ferată închise, 42 de trenuri anulate

Social5 feb 2012, 18:32

Liniile de cale ferată între staţiile Urziceni - Slobozia, Bucureşti Sud - Olteniţa şi Chiajna - Jilava, sunt închise din cauza viscolului şi a ninsorii, anunţă Ministerul Transporturilor. Peste 40 de trenuri au fost anulate.




Căutare
Specificaţi termenii de căutare:


Newsletter
Introduceţi o adresă de email pentru a primi ştirile la prima oră:



Ştiri citite acumUltimele ştiri
Ramona Badescu, laudata lui Boc de edilul Romei pentru activitatea la primaria din capitala ItalieiRamona Badescu, laudata lui Boc de edilul Romei pentru activitatea la primaria din capitala Italiei
Vedete4 jun 2010, 00:00

Primarul Romei Gianni Alemanno a laudat-o pe Ramona Badescu in cadrul intrevederii pe care a avut-o cu premierul Emil Boc, la Palatul Victoria...


Rata somajului a scazut la 7,67 procente in mai
Social8 jun 2010, 00:00

Presupusul lider al-Qaeda din Romania traieste in luxPresupusul lider al-Qaeda din Romania traieste in lux
Extern9 jun 2010, 00:00

O celula suordonata lui Ahmad al-Dulaimi, activa in Bucuresti, a colectat fonduri din 2007 pentru combatantii retelei teroriste conduse de Osama ben...


Radu Berceanu vrea ca pana in 2012 autostrada Nadlac-Constanta sa fie gata pe anumite tronsoane
Economie17 jun 2010, 00:00

Prutul a ajuns la 717 cm in judetul Vaslui, cu 5 cm peste cota istorica inregistrata in 2008Prutul a ajuns la 717 cm in judetul Vaslui, cu 5 cm peste cota istorica inregistrata in 2008
Eveniment11 jul 2010, 00:00

Raul Prut are in prezent o cota de 717 cm in judetul Vaslui, mai mare cu cinci centimetri fata de cota istorica inregistrata in anul 2008, transmite...


Restructurari la Primaria Constanta: Mazare inchide trei cluburi de pensionari si revista Tomis
Politică18 jul 2010, 00:00

Romania se sufoca: Indicele de confort termic, depasit in aproape toata taraRomania se sufoca: Indicele de confort termic, depasit in aproape toata tara
Social13 aug 2010, 00:00

Atmosfera sufocanta si canicula in aproape toata tara. Indicele de confort termic a depasit pragul critic in aproape toate zonele tarii. Romania abia...


PDL va face plangere penala impotriva lui Victor Ponta
Politică21 sep 2010, 00:00

Cioaca a picat testul Poligraf. A mintit la intrebarea "Tu ai omorat-o pe Elodia? "Cioaca a picat testul Poligraf. A mintit la intrebarea "Tu ai omorat-o pe Elodia? "
Social25 oct 2010, 00:00

La trei ani dupa disparitia Elodiei Ghinescu, in presa apar noi amanunte cu privire la presupusa crima. La 20 septembrie 2007, Cristian Cioaca, sotul...


Salvatorii minerilor blocati in mina din Noua Zeelanda vor sa trimita un robot in subteran
Extern22 nov 2010, 00:00

Presedintele Traian Basescu, asteptat la Iasi si la Focsani de Ziua UniriiPresedintele Traian Basescu, asteptat la Iasi si la Focsani de Ziua Unirii
Politică23 jan 2011, 00:00

Presedintele Traian Basescu este asteptat, luni, la Iasi si la Focsani la manifestarile organizate la implinirea a 152 de ani de la Unirea...


Premierul bulgar nu se teme de terorism: Avem un chiosc de kebab la fiecare colt de strada
Extern25 jan 2011, 00:00

Popularii din Parlamentul European sprijina aderarea Romaniei la Schengen in 2011Popularii din Parlamentul European sprijina aderarea Romaniei la Schengen in 2011
Politică31 jan 2011, 00:00

Popularii europeni, cel mai mare grup din Parlamentul European, ne pun o vorba buna pentru aderarea la Schengen. Manfred Weber, vicepresedintele...


Ponta: Chelaru e propunerea pentru vicepresedinte al Senatului, in locul lui Voiculescu
Politică31 jan 2011, 00:00

Raluca Turcan: UDMR nu ar fi apreciat pumnul în masă al lui Emil BocRaluca Turcan: UDMR nu ar fi apreciat pumnul în masă al lui Emil Boc
Politică9 apr 2011, 21:15

Raluca Turcan a declarat pentru Mediafax că, în opinia sa, UDMR nu ar fi apreciat pumnul în masă al lui Emil Boc şi că "vorba bună contează foarte...


Shakira, o sursă de inspitaţie pentru români
Vedete6 may 2011, 11:44

Ponta cere mai multă disciplină a parlamentarilor PSD şi-l dă ca exemplu negativ pe Victor SocaciuPonta cere mai multă disciplină a parlamentarilor PSD şi-l dă ca exemplu negativ pe Victor Socaciu
Politică23 may 2011, 14:18

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat luni la începutul şedinţei de BPN mai multă disciplină în rândul parlamentarilor social-democraţi care...


Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va interzice prin lege plombarea drumurilor
Social3 jun 2011, 10:50

PNL: În viziunea PDL, doar un carnet portocaliu te face demn să mănânci o ciorbă gratuităPNL: În viziunea PDL, doar un carnet portocaliu te face demn să mănânci o ciorbă gratuită
Politică16 aug 2011, 16:15

Liberalii acuză că înscrierea în PDL a 250 de pensionari foşti membri PNL a oferit democrat-liberalilor prilejul de a-i umili încă odată pe cei...


Panetta: Decizia NATO de a încheia campania din Libia depinde de patru condiţii
Extern6 oct 2011, 18:31

Chat


Horoscop
berbectaurgemeniracleufecioarăbalanţăscorpionsăgetătorcapricornvărsătorpeşti



Ştiri
Cel mai scump euro din istorie. Leul se prăbuşeşte pe interbancar
Cel mai scump euro din istorie. Leul se prăbuşeşte pe interbancar
Economie16 mar 2012, 12:15

Cursul de schimb a rămas peste 4,38 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, într-o...

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind energia electrică
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind energia electrică
Social16 mar 2012, 12:12

Executivul a aprobat vineri, în şedinţa extraordinară convocată la Palatul Victoria, proiectul de...

Nicolae Timofti, ales preşedinte al Republicii Moldova
Nicolae Timofti, ales preşedinte al Republicii Moldova
Extern16 mar 2012, 12:10

Parlamentul de la Chişinău l-a votat, vineri, pe magistratul Nicolae Timofti în funcţia de...

Putin decretează patru zile libere pentru ca ruşii să se ocupe de "grădinărit"
Putin decretează patru zile libere pentru ca ruşii să se ocupe de "grădinărit"
Extern15 mar 2012, 18:21

Premierul rus Vladimir Putin a decretat joi patru zile libere, inclusiv 7 mai, ziua învestiturii...

Voinescu, despre mesajul premierului ungar: Agitaţiuni, vorbe aruncate provocator peste gard
Voinescu, despre mesajul premierului ungar: Agitaţiuni, vorbe aruncate provocator peste gard
Politică15 mar 2012, 18:19

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a caracterizat joi ca fiind o agitaţiune şi "vorbe...

Brianna Caradja, din nou în duba jandarmilor
Brianna Caradja, din nou în duba jandarmilor
Social15 mar 2012, 18:16

Brianna Caradja a ajuns din nou în duba jandarmilor! De aceasta dată, prinţesa protesta alături de...

Cristian Borcea se simte bine, însă va mai rămâne internat câteva zile
Cristian Borcea se simte bine, însă va mai rămâne internat câteva zile
Sport15 mar 2012, 18:13

Acţionarul dinamovist Cristian Borcea se simte bine, însă va mai rămâne internat câteva zile la...

Doi militari au fost împuşcaţi mortal în Franţa
Doi militari au fost împuşcaţi mortal în Franţa
Extern15 mar 2012, 18:10

Doi militari au fost ucişi în apropierea unei baze militare în sud-vestul Franţei, notează BBC. Un...

Berca şi-a concediat un consilier şi le-a înlocuit celorlalţi maşinile de lux cu Loganuri
Berca şi-a concediat un consilier şi le-a înlocuit celorlalţi maşinile de lux cu Loganuri
Politică15 mar 2012, 18:07

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, l-a concediat, joi, pe consilierul Nicolae...

Etiopia a atacat o ţară vecină
Etiopia a atacat o ţară vecină
Extern15 mar 2012, 18:02

Forţele etiopiene au lansat un asalt militar în interiorul statului Eritreea, au declarat oficiali...

Plăcintă jr, trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor
Plăcintă jr, trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor
Justiţie14 mar 2012, 10:31

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, marţi, pe fiul senatoarei PDL de Vrancea Sorina Plăcintă la...

Nemţii caută genii în România. Universităţile oferă finanţare pentru cercetare şi studiu
Nemţii caută genii în România. Universităţile oferă finanţare pentru cercetare şi studiu
Educaţie13 mar 2012, 10:46

Cele mai importante centre universitare tehnice din Germania pleacă să racoleze genii în România...


Show Biz
Poveste emoţionantă - doi bătrâni căsătoriţi de 61 de ani au murit la distanţă de câteva ore
Poveste emoţionantă - doi bătrâni căsătoriţi de 61 de ani au murit la distanţă de câteva ore
Monden12 jan 2012, 14:33

Există tot felul de poveşti frumoase de iubire, dar puţine dintre ele sunt atât de emoţionante ca...

Angelina şi Brad, în vizită la Barack Obama, în Biroul Oval
Angelina şi Brad, în vizită la Barack Obama, în Biroul Oval
Monden12 jan 2012, 14:28

Angelina Jolie şi Brad Pitt au avut o întâlnire cu preşedintele american Barack Obama la Casa Albă...

Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase - gata de nuntă: "Verighetele sunt gata, dar nu ne grăbim să ne luăm"
Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase - gata de nuntă: "Verighetele sunt gata, dar nu ne grăbim să ne luăm"
Monden6 jan 2012, 13:10

Ilie Nastase a cerut-o pe timişoreanca Brigitte Sfăt în căsătorie, a comandat şi verighetele la un...

Ce filme se află pe lista a propunerilor pentru nominalizare la Oscarul pentru efecte speciale
Ce filme se află pe lista a propunerilor pentru nominalizare la Oscarul pentru efecte speciale
Filme5 jan 2012, 19:32

Cel mai recent film din franciza X-Men şi filmul 3D regizat de Martin Scorsese Hugo se regăsesc...

David Beckham, aproape gol pentru linia lui de lenjerie intimă
David Beckham, aproape gol pentru linia lui de lenjerie intimă
Monden4 jan 2012, 13:21

Fotbalistul a decis să le facă un mic cadou admiratoarelor şi să dea publicităţii pozele pentru...

Andreea Marin, despre relaţia cu Bănică: "Cei care vor să ne despartă mai mult ne unesc"
Andreea Marin, despre relaţia cu Bănică: "Cei care vor să ne despartă mai mult ne unesc"
Vedete25 dec 2011, 11:35

Andreea Marin a acordat un interviu exclusiv pentru D-Paparazzi , in care vedeta de televiziune...

Irinel ştia că Monica a făcut sex pe bani
Irinel ştia că Monica a făcut sex pe bani
Monden25 dec 2011, 11:32

Irinel s-a obişnuit cu surprizele neplăcute din partea fostei sale soţii, Monica Gabor, care i-a...

Andreea Marin, la Revoluţie: "În decembrie '89 eram într-o tabără de matematică"
Andreea Marin, la Revoluţie: "În decembrie '89 eram într-o tabără de matematică"
Vedete22 dec 2011, 10:50

Andreea Marin şi-a readus aminte momente grele din copilările, din '89, de la Revoluţie, dar...

Lăzescu: Reforma TVR începe în ianuarie şi presupune reducerea cu 10% a angajaţilor
Lăzescu: Reforma TVR începe în ianuarie şi presupune reducerea cu 10% a angajaţilor
Media22 dec 2011, 10:44

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al TVR, a declarat că reforma TVR va începe în...

Mihaela Rădulescu aşa cum n-aţi mai vazut-o: cu pistolul în mână la Revoluţia din 1989
Mihaela Rădulescu aşa cum n-aţi mai vazut-o: cu pistolul în mână la Revoluţia din 1989
Vedete22 dec 2011, 10:28

Mihaela Rădulescu confirmă, în exclusivitate pentru ,,ring", că ea este tânăra blondă ce apare în...

Mădălina Ghenea i-a spus "adio" lui DiCaprio
Mădălina Ghenea i-a spus "adio" lui DiCaprio
Monden20 dec 2011, 11:11

Cu toate că presa din România şi cea internaţională au vuit despre idila dintre româncă şi actorul...


Life Style
O tânără din Braşov va reprezenta România la Miss Tourism International 2011, în Malaezia
O tânără din Braşov va reprezenta România la Miss Tourism International 2011, în Malaezia
FrumuseţeMonden8 dec 2011, 21:54

Andrada Costina Fliundra, o tânără în vârstă de 22 de ani din Braşov, va reprezenta România la Miss...

A murit cel mai bătrân câine din lume
A murit cel mai bătrân câine din lume
BizarExtern8 dec 2011, 15:29

Japonia, o ţară obişnuită deja cu recordurile de longevitate umană, a înregistrat în această...

Job-ul ideal - biliard, jocuri video, sală de forţă şi cafenea la un loc
Job-ul ideal - biliard, jocuri video, sală de forţă şi cafenea la un loc
Inedit8 dec 2011, 15:08

Există un loc în care oricărui angajat i-ar plăcea să lucreze. Mulţi l-ar considera serviciul...

Are 114 kilograme şi dansează la bară
Are 114 kilograme şi dansează la bară
Bizar8 dec 2011, 12:08

Crezi că dansul la bară e rezervat fetelor slabe, flexibile şi cu picioare lungi? O americancă de...

Un artist a descoperit mai multe animale în Mona Lisa lui Leonardo da Vinci
Un artist a descoperit mai multe animale în Mona Lisa lui Leonardo da Vinci
Bizar7 dec 2011, 10:23

Codul lui da Vinci nu mai are secrete. Un artist american susţine că a reuşit să afle un secret...

Descoperă mirosurile care ne păcălesc să facem cumpărături!
Descoperă mirosurile care ne păcălesc să facem cumpărături!
Bizar6 dec 2011, 16:06

Nu numai promoţiile duc la explozia vânzărilor din hipermarket. Magazinele recurg la tot felul de...

2012 - secete cumplite şi femei la putere, spune un astrolog rus
2012 - secete cumplite şi femei la putere, spune un astrolog rus
Bizar6 dec 2011, 16:01

Astrologul rus Tamara Globa Mikhailovna susţine că anul 2012 nu va aduce cu sine sfârşitul lumii...

Un terrier a stat îngropat 20 de zile. Cum a reuşit să iasă singur din capcană
Un terrier a stat îngropat 20 de zile. Cum a reuşit să iasă singur din capcană
Fun4 dec 2011, 10:23

Un terrier, pe numele său Bilbo, în încercarea de a prinde un iepure, a fost atras în vizuina...

Apocalipsa mayaşă: "Totul este marketing", spun cercetătorii
Apocalipsa mayaşă: "Totul este marketing", spun cercetătorii
Fun3 dec 2011, 12:31

Dacă sunteţi îngrijoraţi că vine sfârşitul lumii, conform profeţiilor maya, staţi liniştiţi. Tot...

Agenţia Regională de Mediu ameninţă cu închiderea combinatul Azomureş
Agenţia Regională de Mediu ameninţă cu închiderea combinatul Azomureş
Mediu2 dec 2011, 10:13

Dacă nu se vor face investiţii suplimentare pentru reducerea poluării, Agenţia Regională de Mediu...

Poveste pescărească: a fost prins un morun de 93 de kilograme
Poveste pescărească: a fost prins un morun de 93 de kilograme
Inedit29 nov 2011, 15:40

Un morun viu de 93 de kilograme, pescuit în zona Borduşani a Braţului Borcea, a fost găsit de...

O femeie din Franţa a murit de cancer limfatic din cauza implanturilor mamare
O femeie din Franţa a murit de cancer limfatic din cauza implanturilor mamare
FrumuseţeExternSănătate25 nov 2011, 16:27

Un scandal a izbucnit în Franţa după ce o femeie a murit de cancer limfatic, cauza se pare a fi...


Turism
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 9,9% în primele cinci luni
EconomieRomânia4 jul 2011, 12:47

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în primele cinci luni ale...

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă
România26 jun 2011, 13:45

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă, dar nu ştie încă...

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare
SocialRomânia18 jun 2011, 13:15

Plajele din Mamaia şi Constanţa sunt invadate de alge urât mirositoare. Aşa îi întâmpină litoralul...

Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Plaja unde avioanele aterizează şi decolează pe deasupra capetelor turiştilor - Foto
Internaţional17 jun 2011, 13:03

O plajă de pe insula St. Marteen din Caraibe este locul preferat de turiştii care pe lângă bronzul...

Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
Exclusiv pentru burlaci: cele mai bune plaje din lume pentru distracţie
România12 jun 2011, 14:15

Askmen.com a făcut un top al celor mai bune plaje din lume cu voluptăţi garantate pentru vânătorii...

Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
Cât te costă să închiriezi un apartament pe litoralul românesc
EconomieRomânia7 jun 2011, 22:21

Chiriile pentru apartamentele din zona litoralului au înregistrat o scădere moderată în acest an...

Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
Turismul românesc dă semne de revenire: A crescut numărul turiştilor cazaţi
EconomieRomânia3 jun 2011, 15:53

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în aprilie cu 5,1% faţă de...

Criză în turism. Numărul turiştilor din hoteluri scade
Criză în turism. Numărul turiştilor din hoteluri scade
EconomieRomânia25 may 2011, 14:46

Turismul românesc nu a ieşit din criză, iar în primul trimestru al acestui an numărul turiştilor...

Şapte minuni ale lumii, despre care nu ştiai că există
Şapte minuni ale lumii, despre care nu ştiai că există
IneditŞtiinţăInternaţionalUPDATE23 may 2011, 04:09

Marele Zid Chinezesc, piramidele egiptene, Stonehenge sau Taj Mahal sunt constructii care au uimit...

Cele mai spectaculoase privelişti de la înălţime
Cele mai spectaculoase privelişti de la înălţime
IneditInternaţional22 may 2011, 01:32

Dacă vrei să vezi câteva imagini cu adevărat spectaculoase, atunci nu trebuie să ratezi câteva...