Victor Ponta, invitat la Forumul China-Europa de la Beijing
Politică16 may 2011, 15:43
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, va vizita astăzi China, fiind invitat la cea de a doua ediţie a Forumului China-Europa, care se va desfăşura la Beijing.
Tema reuniunii este cooperarea între Uniunea Europeană şi China, cu discutarea oportunităţilor concrete de colaborare şi parteneriat derivate din proiecţiile de dezvoltare pe termen scurt şi mediu a celor două părţi. Participanţii vor dezbate principalele direcţii de dezvoltare economică şi socială cuprinse în programele de dezvoltare ale UE (Strategia Europa 2020 şi, respectiv China, explorând similitudini şi strategii comune de reacţie la provocările curente, se arată într-un comunicat PSD.
Victor Ponta va susţine o prezentare axată pe dezvoltarea durabilă, detaliînd planurile aferente Strategiei Europa 2020 şi identificând oportunităţile colaborării UE-China din această perspectivă.
La cea de a doua ediţie a Forumului China-Europa participă şi Martin Schulz, preşedintele Grupului S&D din Parlamentul European, alături de oficiali şi lideri politici din Germania, Austria, Grecia, Italia, Ungaria şi Cehia.
Forumul China-Europa urmăreşte să faciliteze schimbul de idei şi viziuni asupra dezvoltării obiectivelor şi politicilor concrete ale celor două părţi, prin prezentări detaliate şi dialoguri tematice. Organizatorii doresc să identifice astfel modalităţi practice de consolidare a parteneriatului strategic China-Europa.
(191)






























































































