Victor Ponta: Nu vreau să înlocuim stripperi puşi de PDL cu oamenii PSD, PNL sau PC
Politică4 jun 2011, 17:12
Victor Ponta a punctat faptul că apartenenţa politică a celor care ocupă funcţii nu mai trebuie să fie un criteriu pentru numiri, singurul lucru care va conta fiind competenţa acestora.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut cu ocazia lansării viziunii USL pe Educaţie, că opoziţia susţine depolitizarea tuturor structurilor publice. Liderul social-democrat a reamintit de propunerea sa privind interzicerea numirilor politice sub funcţia de secretar de stat.
Nu vreau să înlocuim stripperi puşi de PDL cu oameni de la PSD, PNL sau PC, a punctat Victor Ponta. Acesta a subliniat necesitatea ca instituţiile din sistemul de Educaţie să fie depolitizate, aidoma cu celelalte structuri ale statului.
Victor Ponta a punctat faptul că apartenenţa politică a celor care ocupă funcţii nu mai trebuie să fie un criteriu pentru numiri, singurul lucru care va conta fiind competenţa acestora.
În acest context, preşedintele PSD a susţinut faptul că instituţiile statului nu pot funcţiona bine atâta timp cât nu sunt promovaţi oameni cei mai competenţi. Acest sistem poate funcţiona cu adevărat dacă nu este condus de oameni care şi-au obţinut BAC-ul după diploma de facultate, a afirmat liderul social-democrat.
Sursa: Realitatea
(257)






























































































